Știri

Cariera ta incepe la TERMOENERGETICA Bucuresti

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE – DEZVOLTARE ŞI ÎNCERCĂRI PENTRU ELECTROTEHNICĂ – I C M E T CRAIOVA

Inginer de mediu sau manager de mediu - GREEN CONTROL CONSULTING

Despre job

Descrierea companiei:

Suntem o echipă pasionată de mediul înconjurător și sustenabilitate. Cu peste 20 de ani de experiență în managementul integrat al deșeurilor, ne-am dedicat să oferim servicii de înaltă calitate, contribuind la protejarea mediului și la promovarea unei lumi mai curate și sănătoase.

Descrierea rolului:

Oricare societate din România pentru a funcționa legal, pe lângă obligațiile care reies din desfășurarea activității, are obligația de a se alinia la cerințele legale cu privire la protecția mediului. Prin urmare, indiferent de obiectul de activitate sau de dimensiune, fie că vorbim de o activitate de birou, o activitate de producție sau una de comerț, toate se confruntă cu obligația de a respecta legislația de mediu.

Așadar, rolul tău este să ne ajuți să ajutăm anumite companii să răzbată cu rată de 100% succes toate proiectele de mediu. Practic este nevoie să facem raportări către O.I.R.E.P / A.D.I / S.I.M / A.P.M / G.N.M și să lucrezi în SIATD. Nu e complicat dar este nevoie de o persoană serioasă, ambițioasă și consecventă. Te rugăm să aplici doar dacă ai minim aceste 3 caracteristici. Acceptăm inclusiv tineri în anii terminali de studii sau proaspăt absolvenți.

Calificări (de preferat dar nu obligatorii):

  • Cunoștințe solide în domeniul ingineriei și managementului mediului
  • Experiență în efectuarea evaluărilor de mediu și elaborarea planurilor de management al mediului
  • Înțelegerea reglementărilor și conformitatea în domeniul mediului
  • Excelente abilități analitice și rezolvare a problemelor
  • Competențe în analiza și raportarea datelor
  • Capacitatea de a lucra independent și în echipă
  • Bune abilități de comunicare și organizare
  • Certificări sau diplome relevante în inginerie de mediu sau alte domenii conexe

Ce oferim?

Oportunităţi reale de dezvoltare personală și profesională ultra specializată Loc de muncă într-o echipă de peste 200 de profesionişti în managementul deșeurilor Salariu atractiv, formare continuă şi bonusuri

Unde o să lucrezi?

Biroul este pe Splaiul Unirii în București dar poți lucra și de acasă sau din altă locație, cum ar fi direct la client.

Contact:

Trimite câteva cuvinte prin care să ne convingi de motivația ta + CV-ul tău actualizat la contact@ecowm.ro și pentru confirmare, da-ne un mesaj la Whatsapp https://wa.me/message/6EQMMTFKLTIRI1

ECO SFERA

POST: ASSET MANAGER

DEPARTAMENT: ASSET MANAGEMENT PENTRU ENERGIE REGENERABILĂ

La Alive Capital, ne folosim cunoștințele în inginerie, energie și management pentru a le oferi clienților noștri prețuri competitive, stabilitate și sustenabilitate pe termen lung.

Căutăm o persoană dornică să se alăture echipei noastre, cu abilități care să ne ajute să oferim clienților noștri calitatea serviciilor cu care sunt obișnuiți.

Lista concursurilor organizate in cadrul ICMET Craiova

Job

Inginer specialist cu atributii de Manager de Proiect, in cadrul companiei EnergoNuclear, compania de proiect care are ca obiectiv constructia, punerea in functiune si operarea Unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda:

https://www.ejobs.ro/user/locuri-de-munca/inginer-specialist/1704186

Programul Graduate Romania - Build the Future

Programul începe cu o săptămână Global Induction la Milano cu traininguri și activități conduse de Prysmian Group Academy în colaborare cu o școală de afaceri de top. În tară vor face parte dintr-o rotație de un an de locuri de muncă în 2 departamente diferite: Cercetare și Dezvoltare și Operațiuni. După primul an de rotație, vei ocupa un rol tehnic, bazat în principal într-una din fabricile noastre. La sfârsitul celor doi ani vor  începe misiunea internațională pe o durată de 3 ani într-una dintre cele peste 50 de țări ale noastre la sfârșitul acesteia, revenind în țara, gata pentru o nouă responsabilitate în zona tehnică. Absolvenții studiilor tehnice de licență sau master pot aplica pe link- ul de mai jos, pana la sfârșitul lunii Octombrie, selecția va fi făcută in lunile noiembrie - decembrie. Candidații trebuie să cunoască bine limba engleza si sa nu aibe o experiență mai mare de 18 luni și să înceapă lucrul cu normă întreaga la noi pe 1 Martie 2024.   https://prysmiangroup.wd3.myworkdayjobs.com/Careers/job/Slatina-Olt/Graduate-Romania---Build-the-Future_R-13509-1

Analist Tranzacționare Energie Electrică pe Piața Intrazilnică

Inginer energetician – Executie

Inginer energetician - proiectant

INGINER URMARIRE EXECUTIE INSTALATII ELECTRICE

Cerinte:

* studii superioare in domeniul electric, energetic, automatizari;
* bune abilitati tehnice;
* permis auto categoria B constituie avantaj;
* operare PC, Word, Excel, Outlook, etc.
* persoana energica, gandire pozitiva, caracterizata de amabilitate si eficienta;
* abilitati de comunicare, prezentare, relationare;
* spirit de initiativa, orientare spre rezultat;
* abilitati de management si coordonare echipe de lucru;
* capacitate de decizie si asumarea responsabilitatii;
* atitudine pozitiva si abilitati de motivare a echipei;
* disponibilitate deplasari la client: Bucuresti+zone limitrofe si in tara.

Responsabilitati:

* participa la vizite tehnice impreuna cu reprezentantii clientului (si/sau alti subcontractori) pentru stabilirea solutiilor de amplasare a echipamentelor;
* analizeaza datele tehnice primite de la client si/sau alti subcontractori;
* asigura desfasurarea activitatilor conform planificarilor si termenelor contractuale;
* verifica documentatia tehnica de executie si informeaza Directorul Tehnic in cazul in care documentatia este incompleta sau trebuie modificata;
* asigura implementarea solutiilor optime din punct de vedere tehnic si economic;
* asigura transmiterea documentatiei echipelor de lucru si clientului;
* verifica prin sondaj calitatea materialelor/ produselor aprovizionate;
* coordoneaza executia lucrarilor de trasee si cablare, furnizarea echipamentelor specifice, montajul si instalarea acestora, conform proiectului aprobat de beneficiar;
* instaleaza aparatura primita conform specificatiilor tehnice ale acestora pentru asigurarea functiunilor proiectate;
* supravegheaza executia lucrarilor astfel incat sa fie in conformitate cu standardele de calitate si reglementarile in vigoare.

Oferta (bonusuri, beneficii):

* salariu atractiv;
* bonuri de masa;
* telefon de serviciu;
* laptop;
* asigurare medicala risc accidente;
* bonusuri de performanta;
* posibilitati reale de avansare;
* participare la cursuri de instruire de specialitate;
* lucru intr-o echipa tanara si dinamica;
* proiecte motivante din punct de vedere profesional.
	
	Toate pozitiile sunt disponibile imediat si toate sunt in Bucuresti. Compania se afla intr-un proces accelerat de expansiune si este prezenta la nivel national. Contractele sunt pentru o perioada nedeterminata iar pachetele salariale sunt foarte competitive.

Cei interesati sunt rugati sa ne contacteze la telefon 0743 958 976 sau la adresa de mail felix@diamondactive.com

INGINER OFERTARE SI ACHZITII INSTALATII  ELECTRICE, BMS SI CURENTI SLABI

Cerinte:

* studii superioare intr-un domeniu ingineresc (automatizări, electronica, electrotehnica, electricitate, comunicații, etc.);
* cunostinte de lucru sisteme de operare Microsoft, Windows;
* cunostinte privind operarea si funcționarea instalațiilor enumerate mai sus;
* cunostinte referitoare la sistemele automate si de control (constituie avantaj);
* capacitate de acumulare a cunostintelor si instruire in domeniile mentionate;
* excelente abilitati de negociere, comunicare interpersonale, capacitate de organizare si planificare, dinamism, flexibilitate, initiativa, spirit de echipa.

Responsabilitati:

* ofertare instalatii in domeniile electric, electrotehnic, automatizari, etc.;
* efectuare studii de piata privind potentialii clienti si concurenta;
* mentinere si dezvoltare relatii cu clientii din portofoliu;
* oferire de solutii optime pentru nevoile clientilor;
* intocmire devize de lucrari;
* efectuare de achizitii (materiale si echipamente) pe fiecare proiect, corespunzator ofertei;
* efectuare de comenzi catre furnizori, dupa analiza de pret, pentru eficientizarea costurilor pe fiecare proiect;
* negociere de pret cu furnizorii agreati, in vederea obtinerii celui mai bun pret si a celor mai bune conditii de livrare;
* studiere oferte furnizori pentru achizitia materialelor si echipamentelor la cel mai bun raport calitate/pret;
* alte responsabilitati conform fisei post.

Oferta (bonusuri, beneficii):

* salariu atractiv;
* bonuri de masa;
* telefon de serviciu;
* laptop;
* asigurare medicala risc accidente;
* bonusuri de performanta;
* posibilitati reale de avansare;
* participare la cursuri de instruire de specialitate;
* lucru intr-o echipa tanara si dinamica;
* proiecte motivante din punct de vedere profesional.
	
	Toate pozitiile sunt disponibile imediat si toate sunt in Bucuresti. Compania se afla intr-un proces accelerat de expansiune si este prezenta la nivel national. Contractele sunt pentru o perioada nedeterminata iar pachetele salariale sunt foarte competitive.

Cei interesati sunt rugati sa ne contacteze la telefon 0743 958 976 sau la adresa de mail felix@diamondactive.com

INGINER PROIECTARE INSTALATII ELECTRICE

Cerinte:

* studii superioare in domeniul electric, energetic, automatizari sau similar;
* experienta in proiectare minim 3 ani;
* cunostinte avansate de utilizare a programelor de proiectare CAD, EPLAN (obligatoriu), AutoCAD sau similar;
* persoana energica, gandire pozitiva, caracterizata de amabilitate si eficienta;
* abilitati de comunicare, prezentare, relationare;
* spirit de initiativa, orientare spre rezultat si dorinta de perfectionare in domeniul proiectarii.

Responsabilitati:

* culegerea datelor necesare realizarii proiectului, verificarea si completarea datelor de proiectare precizate in tema de proiectare;
* elaborarea proiectelor tehnice, detaliilor de executie, studiilor de fezabilitate, devizelor, antemasuratori pentru instalatiile de automatizare;
* intocmirea proiectelor de automatizare pentru procesele tehnologice din cadrul sistemelor, instalatiilor;
* urmarirea realizarii lucrarii din punct de vedere tehnic si oferirea de solutii tehnice pentru buna desfasurare a activitatii;
* participarea la fazele importante ale executiei precum si la receptia finala;
* asigurarea arhivarii periodice a documentatiilor elaborate pe hartie;
* asigurarea desfasurarii activitatilor conform planificărilor şi termenelor contractuale.

Oferta (bonusuri, beneficii):

* salariu atractiv;
* bonuri de masa;
* asigurare medicala risc accidente;
* bonusuri de performanta;
* posibilitati reale de avansare;
* participare la cursuri de instruire de specialitate;
* lucru intr-o echipa tanara si dinamica;
* proiecte motivante din punct de vedere profesional.
	
	Toate pozitiile sunt disponibile imediat si toate sunt in Bucuresti. Compania se afla intr-un proces accelerat de expansiune si este prezenta la nivel national. Contractele sunt pentru o perioada nedeterminata iar pachetele salariale sunt foarte competitive.

Cei interesati sunt rugati sa ne contacteze la telefon 0743 958 976 sau la adresa de mail felix@diamondactive.com

INGINER URMARIRE PRODUCTIE TABLOURI ELECTRICE

Cerinte:

* studii superioare in domeniul electric, energetic, automatizari;
* cunostinte de actionari si instalatii electrice, automatizari,
* experienta profesionala pe un post similar minim 2 ani;
* persoana energica, gandire pozitiva, caracterizata de amabilitate si eficienta;
* abilitati de comunicare, prezentare, relationare;
* spirit de initiativa, orientare spre rezultat.

Responsabilitati:

* asamblarea de tablouri, panouri si echipamente electrice de in conformitate cu documentatia tehnica;
* montarea aparatajului, cablarea, etichetarea si verificarea functionalitatii in conformitate cu schema electrica;
* participarea la controlul tehnic si de calitate al echipamentelor executate dupa finalizarea executiei acestora in cadrul compartimentului CTC al societatii;
* montarea si punerea in functie a tablourilor, panourilor si echipamentelor electrice la beneficiar;
* verificarea, intretinerea si repararea echipamentelor electrice la beneficiar pe perioada de garantie si postgarantie.

Oferta (bonusuri, beneficii):

* salariu atractiv;
* bonuri de masa;
* asigurare medicala risc accidente;
* telefon de serviciu;
* laptop;
* bonusuri de performanta;
* posibilitati reale de avansare;
* participare la cursuri de instruire de specialitate;
* proiecte motivante din punct de vedere professional;
* posibilitatea integrarii intr-o echipa tanara, caracterizata prin performanta si succese dovedite.
	
	Toate pozitiile sunt disponibile imediat si toate sunt in Bucuresti. Compania se afla intr-un proces accelerat de expansiune si este prezenta la nivel national. Contractele sunt pentru o perioada nedeterminata iar pachetele salariale sunt foarte competitive.

Cei interesati sunt rugati sa ne contacteze la telefon 0743 958 976 sau la adresa de mail felix@diamondactive.com

INGINER / TECHNICIAN SISTEME PARKING

Cerinte:

* studii superioare in domeniul electric, energetic, automatizari;
* bune abilitati tehnice;
* permis auto categoria B constituie avantaj;
* operare PC, Word, Excel, Outlook, etc.
* persoana energica, gandire pozitiva, caracterizata de amabilitate si eficienta;
* abilitati de comunicare, prezentare, relationare;
* spirit de initiativa, orientare spre rezultat;
* abilitati de management si coordonare echipe de lucru;
* capacitate de decizie si asumarea responsabilitatii;
* atitudine pozitiva si abilitati de motivare a echipei;
* disponibilitate deplasari la client: Bucuresti+zone limitrofe si in tara.

Responsabilitati:

* participa la vizite tehnice impreuna cu reprezentantii clientului (si/sau alti subcontractori) pentru stabilirea solutiilor de amplasare a echipamentelor;
* asigura desfasurarea activitatilor conform planificarilor si termenelor contractuale;
* verifica documentatia tehnica de executie si informeaza Directorul Tehnic in cazul in care documentatia este incompleta sau trebuie modificata;
* instaleaza aparatura primita conform specificatiilor tehnice ale acestora pentru asigurarea functiunilor proiectate;
* urmareste planul de intretinere si reparatii si intocmeste necesarul de piese de schimb a sistemelor de management parcare;
* realizeaza reviziile tehnice, inclusiv igienizarea echipamentelor, reparatii curente si accidentale a sistemelor de management parcare.

Oferta (bonusuri, beneficii):

* salariu atractiv;
* bonuri de masa;
* telefon de serviciu;
* laptop;
* asigurare medicala risc accidente;
* bonusuri de performanta;
* posibilitati reale de avansare;
* participare la cursuri de instruire de specialitate;
* lucru intr-o echipa tanara si dinamica;
* proiecte motivante din punct de vedere profesional.

Toate pozitiile sunt disponibile imediat si toate sunt in Bucuresti. Compania se afla intr-un proces accelerat de expansiune si este prezenta la nivel national. Contractele sunt pentru o perioada nedeterminata iar pachetele salariale sunt foarte competitive.

Cei interesati sunt rugati sa ne contacteze la telefon 0743 958 976 sau la adresa de mail felix@diamondactive.com

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare si Încercări pentru Electrotehnică - ICMET Craiova va organiza concurs pentru ocuparea urmatoarelor functii:

  • „inginer de cercetare in electronica aplicata” – 1 post.
  • „inginer specializare automatica”-1 post

Obiectul principal de activitate al ICMET Craiova este “Cercetare si dezvoltare in alte stiinte naturale si inginerie” (cod CAEN 7219) si este stabilit prin HG nr. 81/11.02.1999, modificata prin HG nr. 1495/2008, privind organizarea si functionarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare si Încercări pentru Electrotehnică - ICMET Craiova.

Candidatii vor indeplini cumulativ urmatoarele conditii de participare:

a) să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;

b) să aibă studii superioare absolvite cu diplomă de licenta sau echivalenta in domeniul stiintelor economice, în copie legalizată;

c) să aibă cunostinte de operare pe calculator –MS Office si Internet-nivel mediu;

) să aibă in dosarul de inscriere la concurs toate documentele solicitate;

f) să fie apt din punct de vedere medical, dovada făcându-se prin adeverinţă medicală – medicina muncii si test psihologic, emise cu cel mult 30 zile inainte de sustinerea concursului;

e) să nu aibă antecedente penale, dovada făcându-se pe bază de certificat de cazier judiciar, emis cu cel mult 30 zile inainte de sustinerea concursului;

f) să nu fi fost sancţionat pentru încălcarea dispoziţiilor legale în materie fiscală, dovada făcându-se pe bază de certificat de cazier fiscal, emis cu cel mult 30 zile inainte de sustinerea concursului.

Salariul minim : 4000 lei

Metodologia de concurs, Regulamentul de desfasurare a concursului, Criteriile de selectie, Atributiile functiei, etc. se vor obtine de pe pagina web a institutului.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0351404888, interior 218 (in intervalul orar 9:00÷ 15:00) sau la adresa de e-mail resurseumane@icmet.ro.

DIRECTOR GENERAL, DR. ING. IOAN IORDACHE

ELNET INSTAL SRL

ELNET INSTAL SRL cu sediul in Bucuresti, Str. B-dul Iuliu Maniu, Nr.6Q, Cladirea The Light One, angajează tineri absolventi de energetica, orice specialitate.

Pentru orice detalii va rugam sa ne contactati ori la aceasta adresa de email: ruxandra.ungureanu@sunpeak.ro ori la tel.:0784.995.117.

SOCIETATEA PENTRU SERVICII DE TELECOMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ÎN REŢELE ELECTRICE DE TRANSPORT „TELETRANS“ S.A

Descrierea companiei

SOCIETATEA PENTRU SERVICII DE TELECOMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ÎN REŢELE ELECTRICE DE TRANSPORT „TELETRANS“ S.A. este furnizorul de soluții și servicii de telecomunicații, tehnologia informației și informatică de proces/SCADA pentru CNTEE TRANSELECTRICA și un portofoliu important de clienți din mediul public și privat. S.S.T.T.I.R.E.T. TELETRANS S.A. utilizează o rețea de fibră optică construită într-o tehnologie fiabilă OPGW, cu puncte de acces în 110 localități, precum și legături transfrontaliere cu Ungaria, Bulgaria și Serbia și asigură servicii de integrare în sistemul EMS/SCADA pentru producătorii de energie din surse regenerabile și noile sisteme de comandă-control din stații retehnologizate.

Contact: crazusi@teletrans.ro

Departamentul Tehnologia Informatiei

Compartiment CSISP

Administrator/inginer networking

  • Diplomă universitară a unei facultăți cu profil tehnic (Automatică, Calculatoare, Informatică, Electronică, Cibernetică sau echivalent);
  • Cunoștințe avansate networking pentru rețele ethernet IPv4, IPv6;
  • Cunoștințe avansate protocoale ethernet (TCP/IP), switching, routing, WLAN, VPN;
  • Cunostinte tehnologie MPLS;
  • Cunostințe operare/configurare diverse distribuții UNIX/Linux (Oracle, CentOS, Ubuntu);
  • Cunoștinte de securitate cibernetica, firewall-uri NGFW, solutii avansate detectie APT;
  • Capacitatea de a efectua activitați avansate de troubleshooting;
  • Cunostinte de configurare/administrare echipamente Cisco, Fortinet, Mikrotik, Juniper;
  • Experiența în domeniu constituie un avantaj;
  • Capacitate și disponibilitate de lucru în echipă;
  • Abilități organizatorice si respectarea termenelor limită;
  • Capacitate de asimilare rapidă de noi cunoștințe;
  • Capacitate bună de comunicare și relaționare, atitudine pro activă, orientat pe rezolvarea problemelor;
  • Cunoștințe limbi străine: limba engleză;
  • Certificările in domeniu constituie un avantaj;
  • Permis de conducere categoria B.

Compartiment CASSO

Administrator sisteme mesagerie electronica

  • Diplomă universitară a unei facultăți cu profil tehnic (Automatică, Calculatoare, Informatică, Electronică, Cibernetică sau echivalent);
  • Cunostinte avansate sisteme de mesagerie electronica;
  • Cunostinte configurare server-e Lotus Notes;
  • Cunostinte administrare domenii de email Lotus Notes ;
  • Cunostinte topologii Lotus Notes, concepte de replicare baze de mailbox, conexiuni multiple pe statii de lucru;
  • Cunostinte certificatori Lotus Notes, creare/stergere Unit-uri/Organizationa Unit-uri, useri, acordare/anulare drepturi, creare grupuri, arhivare mailbox-uri etc;
  • Cunostinte Designer Lotus Notes constituie un avantaj;
  • Cunoştinţe de servicii de reţea (email, HTTP, FTP, SSH, etc);
  • Cunostinte de instalare, configurare si operare in medii Linux si Windows de tip server si client;
  • Cunostinte generale sisteme antivirus in arhitectură client-server ;
  • Cunostinte generale politici de securitate pentru protejarea datelor si prevenirea atacurilor informatice;
  • Experiența în domeniu constituie un avantaj;
  • Capacitate și disponibilitate de lucru în echipă;
  • Abilități organizatorice si respectarea termenelor limită;
  • Capacitate de asimilare rapidă de noi cunoștințe;
  • Capacitate bună de comunicare și relaționare, atitudine pro activă, orientat pe rezolvarea problemelor;
  • Cunoștințe limbi străine: limba engleză;
  • Certificările in domeniu constituie un avantaj.

Administrator de retea

  • Diploma universitara a unei facultăți cu profil tehnic (Automatica, Calculatoare, Informatica, Electronica, Cibernetica sau echivalent);

  • Cunoștințe in instalarea, configurarea si administrarea rețelelor in tehnologie Microsoft Windows și Linux;

  • Cunoștințe in instalarea, configurarea si administrarea sistemelor de operare Microsoft:

     - Microsoft Windows Server 2012/2016/2019
    
     		- Microsoft Windows 10;
    
  • Cunoștințe in instalarea, configurarea si administrare Lotus Notes constituie un avantaj;

  • Cunoștințe de troubleshooting sisteme de operare servere;

  • Cunoștințe in utilizare si administrare Microsoft SQL Sever;

  • Cunoștințe Cloud Computing si Virtualizare: VMware (VSphere) si Hyper-V constituie un avantaj;

  • Cunoștințe in soluții de stocare RAID backup, active directory, instalare echipamente active cu management;

  • Experiența în domeniu constituie un avantaj;

  • Capacitate și disponibilitate de lucru în echipă;

  • Abilități organizatorice si respectarea termenelor limită;

  • Capacitate de asimilare rapidă de noi cunoștințe;

  • Capacitate bună de comunicare și relaționare, atitudine pro activă, orientat pe rezolvarea problemelor;

  • Cunoștințe limbi străine: limba engleză;

  • Certificările in domeniu constituie un avantaj.

Departamentul Informatica de Proces

Compartiment Suport Tehnic

Inginer EMS/SCADA

Activitatea postului de inginer EMS/SCADA presupune, în principal:

  • Dezvoltarea de interfețe grafice utilizator pentru sistemul EMS/SCADA;
  • Modelarea de noi elemente în baza de date a sistemului EMS/SCADA;
  • Asigurarea bunei funcționări a aplicațiilor sistemului EMS/SCADA;
  • Integrarea de noi puncte de achiziție de date de proces și realizarea de teste P2P pentru verificarea funcționării acestora;
  • Asigurarea mentenanței echipamentelor de achiziție date de proces.

Cerințe minime:

  • Studii superioare - Facultatea de Energetică;
  • Studii postuniversitare (masterat) încheiate sau în curs, preferabil Monitorizarea si Controlul Sistemelor Electroenergetice sau Informatică Aplicată în Energetică
  • Cunoștințe solide de energetică, în special partea electrică și regimuri;
  • Experiența de lucru în domeniul electric (măsurări, mentenanță echipamente, etc.) constituie un avantaj;
  • Cunoașterea protocoalelor TCP/IP, FTP, SFTP constituie un avantaj;
  • Cunoștințe avansate operare Windows;
  • Cunoașterea pachetului de software e-terra constituie un avantaj;
  • Cunoașterea protocoalelor ICCP și IEC101/IEC104 constituie un avantaj;
  • Atitudine proactivă, capacitate de a lucra în echipă, capacitate de a lucra în condiții de stres, disponibilitate de a lucra în afara orelor de program;
  • Cunoștințe de limba engleză – nivel conversațional.

Direct Network Solutions - DNS

Compania Direct Network Solutions - DNS a fost infiintata in anul 2012 si a fost dezvoltata intr-un mediu IT&C performant, sustinut de rigoare tehnica. Experienta DNS se traduce astazi printr-un portofoliu vast de proiecte din domeniul energetic, precum centrale eoliene, centrale fotovoltaice, hidrocentrale, centrale pe gaz, cat si retele electrice de distributie si transport. Lista de proiecte in care suntem implicati este completata de serviciile pe care le oferim dispeceratelor energetice locale. DNS ofera servicii de proiectare, identificare si implementare de solutii, monitorizare si mentenanta la cele mai inalte standarde de calitate si securitate.

Am invatat de-a lungul anilor ca solutia pentru servicii si suport de calitate consta in mixul perfect de oameni, procese si tehnologie avansata, resurse care ne-au permis sa realizam proiecte inovatoare, sustenabile si care sa aduca partenerilor nostri un grad sporit de securitate si un plus de valoare afacerii lor. Misiunea DNS consta in identificarea si solutionarea corecta si prompta a nevoilor clientilor nostri. Expertiza noastra a adus beneficii clientilor din diferite domenii energetice, iar telul nostru este sa continuam sa crestem impreuna.

Daca va doriti sa faceti parte din echipa noastra formata dintr-un colectiv tanar, dinamic si antrenat intr-un proces continuu de training si dezvoltare personala, va invitam sa ne contactati.

Contact: dragos.manolache@directsol.ro, mihaela.stoian@directsol.ro

Anunt angajare – Tehnician/Inginer pentru sisteme de detectie, supraveghere video, control acces

Descriere

Angajam personal calificat pentru:

• Identificarea solutiilor tehnice si a furnizorilor de echipamente, adaptate specificului fiecarui proiect;

• Realizarea, conform proiectului tehnic, a cablarii aferente sistemelor de securitate pentru: sisteme de supraveghere video, detectie efractie, detectie incendiu, control acces si automatizari;

• Instalarea sistemelor de securitate, conform cu specificatiile tehnice si cu proiectul;

• Punerea in functiune si programarea sistemelor de securitate in urma instalarii.

Cerinte:

• Fara cazier;

• Pentru tehnician - scoala tehnica, cursuri postliceale in domeniul electric sau curs de electrician;

• Pentru inginer – absolvent facultate profil tehnic;

• Curs tehnician/inginer sisteme de securitate - constituie avantaj;

• Apt pentru munca la inaltime;

• Abilitati tehnice – manuire unelte, echipamente si masini;

• Disponibilitate pentru deplasari si lucru in echipa;

• Carnet de conducere categoria B;

• Seriozitate, punctualitate, simtul raspunderii.

Descrierea jobului:

• Tip job: Full timp;

• Program flexibil: Luni-Vineri, 8h/zi.

Responsabilitati:

• Sa pregateasca lucrarile de instalare a sistemelor tehnice de securitate;

• Sa monteze tubulatura pentru sistemele tehnice de securitate;

• Sa realizeze cablajul necesar sistemelor tehnice de securitate;

• Sa instaleze sistemele tehnice de detectie la efractie si controlul accesului;

• Sa instaleze sistemele de detectie, semnalizare si alarmare la incendiu;

• Sa instaleze sistemele tehnice de monitorizare si supraveghere video;

• Sa configureze si sa puna in functiune echipamentele si sistemele tehnice de detectie la efractie, detectie incendiu si control acces;

• Sa configureze si sa puna in functiune echipamentele si sistemele tehnice de monitorizare si supraveghere video;

• Sa asigure mentenanta si service-ul pentru sistemele de detectie la incendiu, detectie la efractie si control acces;

• Sa asigure mentenanta si service-ul pentru sistemele de monitorizare si supraveghere video;

• Sa asigure monitorizarea si managementul functionarii sistemelor de securitate;

• Sa preia tichetele de deranjament si sa urmareasca alocarea resurselor materiale si umane, pana la remedierea defectului.

Se ofera:

• Contract de munca pe perioada nedeterminata, cu perioada de proba 3 luni;

• Salariu avantajos;

• Tichete de masa;

• Diurna deplasari;

• Masina de serviciu pentru realizarea deplasarilor pentru rezolvarea incidentelor;

• Asigurare de sanatate si pachet servicii medicale;

• Telefon mobil si laptop;

• 23 de zile de concediu;

• Beneficii in functie de evaluarea anuala si bonusuri de performanta;

• Participarea la cursuri de specializare in domeniu;

• Mediu prietenos de lucru alaturi de un colectiv tanar, dinamic si antrenat intr-un proces continuu de perfectionare si dezvoltare personala.

Anunt angajare – Tehnician/Inginer telecomunicatii

Descriere

Angajam personal calificat pentru:

• Organizarea, coordonarea (inginer) si participarea activa la interventiile specifice contractelor de mentenanta corectiva/preventiva;

• Indentificarea si stabilirea solutiilor tehnice pentru proiectarea/instalarea/implementarea remedierea/protejarea/relocarea retelelor de telecomunicatii, in general, si de fibra optica, in special, in urma vizitei in site;

• Stabilirea necesarului de materiale si de echipamente pe lucrare/proiect;

• Participarea la lucrari de instalare, parametrizare, testare si punere in functiune a echipamentelor de telecomunicatii/fibra optica, cat si de receptie a lucrarilor;

• Intocmirea documentatiei necesare lucrarilor realizate: Proiecte Tehnice/As-Built/Detalii Executie, Procese Verbale de Punere in Functiune, de Predare-Primire echipamente, de Receptie a lucrarilor, cat si rapoartele/buletinele de masuratori aferente lucrarilor efectuate.

Cerinte:

• Pentru tehnician - scoala tehnica, cursuri postliceale in domeniul tehnic;

• Pentru inginer - absolvent Facultate Electronica si Telecomunicatii, Automatica si Calculatoare, Transporturi;

• Cursuri in domeniul telecomunicatiilor - constituie avantaj;

• Aptitudini de utilizare a aplicatiilor specifice proiectelor – Autocad, Eplan, Visio;

• Cunostinte generale cu privire la retele de calculatoare, echipamente de transmisiuni si la componente pasive de infrastructura fibra optica;

• Cunostinte generale referitoare la echipamentele de instalare/defectoscopie a infrastructurii de fibra optica - OTDR, Optical Fusion Splicer, Source Power-Meter;

• Cunostinte generale pentru interpretarea diagramelor de jonctionare, a proiectelor tehnice, a traseelor de fibra optica si a arhitecturii de retea;

• Apt pentru munca la inaltime;

• Abilitati tehnice – manuire unelte, echipamente si masini;

• Disponibilitate pentru deplasari si lucru in echipa;

• Carnet de conducere categoria B;

• Seriozitate, punctualitate, simtul raspunderii.

Descrierea jobului:

• Tip job: Full timp;

• Program flexibil: Luni-Vineri, 8h/zi.

Se ofera:

• Contract de munca pe perioada nedeterminata, cu perioada de proba 3 luni;

• Salariu avantajos;

• Tichete de masa;

• Diurna deplasari;

• Masina de serviciu pentru realizarea deplasarilor pentru rezolvarea incidentelor;

• Asigurare de sanatate si pachet servicii medicale;

• Telefon mobil si laptop;

• 23 de zile de concediu;

• Beneficii in functie de evaluarea anuala si bonusuri de performanta;

• Participarea la cursuri de specializare in domeniu;

• Mediu prietenos de lucru alaturi de un colectiv tanar, dinamic si antrenat intr-un proces continuu de perfectionare si dezvoltare personala.

Anunt angajare – Manager de proiect

Descriere

Angajam personal calificat pentru:

• Urmarirea implementarii, desfasurarii activitatilor prevazute in contracte, cat si respectarea termenelor contractuale, conform graficului de executie asumat;

• Coordonarea si asigurarea suportului tehnic pentru echipa de proiect;

• Propunerea si coordonarea activitatilor si a metodelor de lucru, cu respectarea normelor de SSM etc;

• Gestionarea resurselor necesare pentru finalizarea la termen a proiectelor;

• Participarea la sedintele periodice cu contractorii/beneficiarii;

• Asigurarea circulatiei informatiei in cadrul proiectului, cat si in cadrul companiei pentru alte departamente;

• Asigurarea rezolvarii problemelor aparute in realizarea si implementarea proiectului;

• Intocmirea documentatiei finale la terminarea proiectului;

• Mentinerea si dezvoltarea legaturii cu clientii si furnizorii existenti;

• Contactarea de noi furnizori de solutii si echipamente pentru optimizarea proiectelor.

Cerinte:

• Experienta de minim 3 ani pe un post similar;

• Absolvent facultate cu profil tehnic;

• Cunoasterea limbii Engleze (nivel mediu - avansat);

• Cunostinte generale cu privire la retele de calculatoare, echipamente de transmisiuni si la componente pasive de infrastructura fibra optica – constituie avantaj;

• Cunostinte generale referitoare la echipamentele de instalare/defectoscopie a infrastructurii de fibra optica - OTDR, Optical Fusion Splicer, Source Power-Meter – constituie avantaj;

• Cunostinte generale pentru interpretarea diagramelor de jonctionare, a proiectelor tehnice, a traseelor de fibra optica si a arhitecturii de retea – constituie avantaj;

• Cunostinte generale despre sistemele de securitate, instalatii electrice si curenti slabi – constituie avantaj;

• Cunostinte generale cu privire la echipamente de verificare PRAM, LAN/WAN, FO - constituie avantaj;

• Cunostinte generale in proiectarea instalatiilor electrice, automatizarilor, etc. - constituie avantaj;

• Aptitudini de utilizare a aplicatiilor specifice proiectelor – Microsoft Office, Autocad, Visio;

• Disponibilitate pentru deplasari si lucru in echipa;

• Calificari, certificari, atestari - constituie avantaj;

• Carnet de conducere categoria B;

• Seriozitate, punctualitate, simtul raspunderii.

Descrierea jobului:

• Tip job: Full timp;

• Program flexibil: Luni-Vineri, 8h/zi.

Se ofera:

• Contract de munca pe perioada nedeterminata, cu perioada de proba 3 luni;

• Salariu avantajos;

• Tichete de masa;

• Diurna deplasari;

• Masina de serviciu pentru realizarea deplasarilor pentru rezolvarea incidentelor;

• Asigurare de sanatate si pachet servicii medicale;

• Telefon mobil si laptop;

• 23 de zile de concediu;

• Beneficii in functie de evaluarea anuala si bonusuri de performanta;

• Participarea la cursuri de specializare in domeniu;

• Mediu prietenos de lucru alaturi de un colectiv tanar, dinamic si antrenat intr-un proces continuu de perfectionare si dezvoltare personala.

Anunt angajare – Inginer instalatii electrice si automatizari

Descriere

Angajam personal calificat pentru:

• Identificarea, verificarea si remedierea evenimentelor aparute la circuitele secundare din instalatiile electrice;

• Executarea lucrarilor de mentenanta din instalatiile electrice;

• Configurarea si parametrizarea echipamentelor electronice si electrice aferente circuitelor secundare.

Cerinte:

• Experienta pe un post similar, in instalatii electrice/tehnologice – constituie avantaj;

• Absolvent facultate profil tehnic;

• Cunoasterea limbii Engleze (nivel mediu);

• Autorizare electrician ANRE – constituie avantaj;

• Absolvirea de cursuri Siemens, TIA Portal – constituie avantaj;

• Cunostinte Autocad, Eplan sau similar - constituie avantaj;

• Cunostinte referitoare la automatizarile prin PLC, logici de proces, fluxuri tehnologice, bucle de reglaj;

• Cunostinte de baza in retele, protocoale de comunicatii si medii de transmisiune a datelor, interfatare echipamente IED, analizoare de calitate a energiei, relee de protectii, echipamente RTU, etc;

• Apt pentru munca la inaltime;

• Abilitati tehnice – manuire unelte, echipamente si masini;

• Disponibilitate pentru deplasari si lucru in echipa;

• Carnet de conducere categoria B;

• Seriozitate, punctualitate, simtul raspunderii.

Descrierea jobului:

• Tip job: Full time;

• Program flexibil: Luni-Vineri, 8h/zi.

Responsabilitati:

• Reprezentarea companiei la sedintele de inginerie cu contractorii/beneficiarii, pe parcursul desfasurarii proiectelor;

• Participarea activa la lucrarile electrice, cat si la programele de teste si punere in functiune;

• Elaborarea documentatiei tehnice, manuale de utilizare aferente proiectelor implementate;

• Efectuarea verificarilor si executarea lucrarilor de mentenanta, cat si interventie in caz de incidente (avarii) pentru sistemele de circuite secundare ale echipamentelor din statiile de transformare, punctele de conexiune, posturi de transformare si SCADA (echipamente de protectie, automatizari, echipamente de masura, comanda si control, redresoare, invertoare si transmisie de date, etc.);

• Efectuarea verificarilor si executarea lucrarilor de mentenanta, cat si interventie in caz de incidente (avarii), pentru sistemele de circuite secundare aferente elementelor de comutatie telecomandate;

• Configurarea, parametrizarea si testarea releelor numerice de protectie si automatizare;

• Interpretarea schemelor electrice monofilare, cat si a celor de automatizare;

Se ofera:

• Contract de munca pe perioada nedeterminata, cu perioada de proba 3 luni;

• Salariu avantajos;

• Tichete de masa;

• Diurna deplasari;

• Masina de serviciu pentru realizarea deplasarilor pentru rezolvarea incidentelor;

• Asigurare de sanatate si pachet servicii medicale;

• Telefon mobil si laptop;

• 23 de zile de concediu;

• Beneficii in functie de evaluarea anuala si bonusuri de performanta;

• Participarea la cursuri de specializare in domeniu;

• Mediu prietenos de lucru alaturi de un colectiv tanar, dinamic si antrenat intr-un proces continuu de perfectionare si dezvoltare personala.

Anunt angajare – Inginer proiectant instalatii electrice/automatizari, telecomunicatii si sisteme de securitate

Descriere

Angajam personal calificat pentru:

• Proiectarea instalatiilor electrice si automatizari, telecomunicatii si sisteme de securitate;

• Elaborarea solutiilor de proiectare si intocmirea documentatiilor aferente proiectelor implementate.

Cerinte:

• Experienta minima de 3 ani pe un post similar in proiectare instalatii electrice/automatizari, telecomunicatii, sisteme de securitate;

• Absolvent facultate profil tehnic;

• Cunoasterea limbii Engleze (nivel mediu);

• Certificare Proiectant Sisteme de Securitate;

• Autorizare electrician ANRE;

• Cunostinte avansate de Autocad, Eplan sau similar;

• Cunostinte avansate de Microsoft Office (Word, Excel, Outlook);

• Disponibilitate pentru deplasari si lucru in echipa;

• Carnet de conducere categoria B;

• Seriozitate, punctualitate, simtul raspunderii.

Descrierea jobului:

• Tip job: Full time;

• Program flexibil: Luni-Vineri, 8h/zi.

Responsabilitati:

• Proiectarea instalatiilor electrice/automatizari, a retelelor de telecomunicatii si a sistemelor de securitate in toate fazele (SF, DTAC, PT+CS, DDE, As Build);

• Reprezentarea companiei la sedintele de inginerie/avizare cu contractorii/beneficiarii, pe parcursul desfasurarii proiectelor;

• Elaborarea solutiilor de proiectare si conceperea solutiilor tehnice pentru obiectivele industriale specifice fiecarui proiect;

• Elaborarea documentatiei tehnice, manuale de utilizare aferente proiectelor implementate;

• Asigurarea suportului pentru echipele din santier cu privire la documentatia de proiect;

• Coordonarea cu departamentele de ofertare si management de proiect;

• Analizarea cererilor de oferta si studierea documentatiilor de proiect;

• Realizarea memoriului tehnic, breviare de calcul, planse, scheme functionale, planuri, etc;

• Cunostinte privind echipamentele si instalatiile electrice;

• Cunostinte privind componentele pasive de infrastructura fibra optica;

• Cunostinte privind echipamentele si tehnologiile de telecomunicatii;

• Cunostinte in domeniul curentilor slabi - echipamentele si sistemele tehnice de detectie la efractie, incendiu, control acces si sistemele tehnice de monitorizare si supraveghere video.

Se ofera:

• Contract de munca pe perioada nedeterminata, cu perioada de proba 3 luni;

• Salariu avantajos;

• Tichete de masa;

• Diurna deplasari;

• Masina de serviciu pentru realizarea deplasarilor pentru rezolvarea incidentelor;

• Asigurare de sanatate si pachet servicii medicale;

• Telefon mobil si laptop;

• 23 de zile de concediu;

• Beneficii in functie de evaluarea anuala si bonusuri de performanta;

• Participarea la cursuri de specializare in domeniu;

• Mediu prietenos de lucru alaturi de un colectiv tanar, dinamic si antrenat intr-un proces continuu de perfectionare si dezvoltare personala.

Anunt angajare – Inginer ofertare

Descriere

Angajam personal calificat pentru:

• Analizarea documentatiei specifice fiecarui proiect in vederea intocmirii propunerii tehnico-economice;

• Intocmirea ofertelor tehnico-economice in conformitate cu cerintele documentatiei;

• Oferirea de raspunsuri la toate solicitarile beneficiarului in vederea transmiterii clarificarilor pentru ofertele tehnico-economice furnizate;

• Emiterea de cereri de oferta catre furnizori, analizarea si compararea ofertele primite;

• Colaborarea permanenta cu Directorul Tehnic si Directorul General.

Cerinte:

• Experienta pe un post similar de ofertare in domeniul tehnic – telecomunicatii, automatizari, sisteme de securitate si instalatii electrice – constituie avantaj;

• Absolvent facultate profil tehnic;

• Cunoasterea limbii Engleze (nivel mediu);

• Cunostinte avansate de operare a programelor de devize si situatii de lucrari;

• Cunostinte avansate de Microsoft Office (Word, Excel, Outlook);

• Aptitudini de utilizare a aplicatiilor specifice proiectelor – Autocad, Eplan, etc.;

• Disponibilitate pentru deplasari si lucru in echipa;

• Carnet de conducere categoria B;

• Seriozitate, punctualitate, simtul raspunderii.

Descrierea jobului:

• Tip job: Full time;

• Program flexibil: Luni-Vineri, 8h/zi.

Responsabilitati:

• Analizarea documentatiei de atribuire sau specifica proiectelor in vederea intocmirii propunerii de oferta tehnico-economica;

• Intocmirea calculelor, devizelor pentru cerintele din oferta tehnica;

• Verificarea si corelarea specificatiilor tehnice ale proiectului cu listele de cantitati si schemele aferente;

• Verificarea conformitatii documentelor primite de la furnizori sau de la potentialii subcontractori cu specificatiile tehnice din documentatia de atribuire/ fise tehnice;

• Colaborarea cu echipa tehnica de elaborare a propunerilor tehnice, in vederea intocmirii tuturor documentatiilor tehnice necesare;

• Stabilirea impreuna cu echipa tehnica a solutiilor tehnice necesare pentru elaborarea ofertei economice cu privire la realizarea lucrarilor efectuate de subcontractori, daca este cazul;

• Urmarirea aprovizionarii cu materialele comandate in timp util si verificarea documentelor de calitate si conformitate;

• Analizarea anunturilor de licitatii aparute pe SEAP, caietelor de sarcini, formularea intrebarilor de clarificari/contestatii pentru autoritatea contractanta;

• Centralizare documente si incarcare pe platforma SEAP;

• Participarea la intocmirea raspunsurilor privitor la solicitarile de clarificare transmise de comisia de evaluare pe parcursul evaluarii ofertelor.

Se ofera:

• Contract de munca pe perioada nedeterminata, cu perioada de proba 3 luni;

• Salariu avantajos;

• Tichete de masa;

• Diurna deplasari;

• Masina de serviciu pentru realizarea deplasarilor pentru rezolvarea incidentelor;

• Asigurare de sanatate si pachet servicii medicale;

• Telefon mobil si laptop;

• 23 de zile de concediu;

• Beneficii in functie de evaluarea anuala si bonusuri de performanta;

• Participarea la cursuri de specializare in domeniu;

• Mediu prietenos de lucru alaturi de un colectiv tanar, dinamic si antrenat intr-un proces continuu de perfectionare si dezvoltare personala.

POWER & LIGHTING TEHNOROB

P&L TEHNOROB SA Bucuresti are ca domeniu principal de activitate proiectarea liniilor electrice aerene de inalta tensiune. Firma activează în domeniul instalaţiilor electrice de peste 26 ani fiind intr-un process constant de dezvoltare, raspunzand intotdeuna cerintelor pietei. In prezent, angajează cu contract de munca absolvenţi de licenţă sau masterat, specializarea Electroenergetică.

Candidatul ideal:

  • Abilitati foarte bune de comunicare si negociere;
  • Capabilitati tehnice;
  • Meticulozitate, atentie la detalii;
  • Bune abilitati de organizare, sinteza si analiza;
  • Lucru eficient in echipa, cu spirit de initiativa;
  • Cunostinte foarte bune de utilizare PC - AutoCAD, MS office, Matlab;
  • Proactivitate si capacitatea de a gasi solutii;
  • Permis conducere categoria B.

Societatea noastra este dispusa sa oferte sprijin in dezvoltarea cunostintelor acumulate in timpul facultatii. Persoanele interesate sunt rugate sa trimita CV-ul la dl. George Florea pe adresa de mail: georgeflorea@tehnorob.ro , in vederea stabilirii unui interviu.

Anunt angajare

INECO ELECTRIC SRL BUCURESTI are ca domeniu de activitate distributia unei game complexe de materiale si echipamente pentru retele si instalatii electrice. Avand o experienta de 11 ani pe piata de profil si fiind intr-un proces constant de dezvoltare, Ineco ofera solutii complete celor peste 150 de clienti ai sai, in cele 14 judete in care activeaza. In prezent, angajeaza cu contract de munca absolventi cu sau fara experienta ai Universitatii Politehnice Bucuresti pentru postul de Responsabil Achizitii si Ofertare.

Candidatul ideal:

  • Abilitati foarte bune de comunicare si negociere;
  • Capabilitati tehnice;s
  • Meticulozitate, atentie la detalii;
  • Bune abilitati de organizare, sinteza si analiza;
  • Lucru eficient in echipa, cu spirit de initiativa;
  • Cunostinte foarte bune de utilizare PC - Microsoft Office (EXCEL in special);
  • Proactivitate si capacitatea de a gasi solutii.

Societatea noastra este dispusa sa oferte sprijin in dezvoltarea cunostintelor acumulate in timpul facultatii.

Persoanele interesate sunt rugate sa transmita un CV pe adresa de e-mail: ruxandradumbrava@inecoelectric.ro , in vederea stabilirii unui interviu.

Anunt angajare

Inginer licentiat cu diploma in domeniul: inginerie energetica / electrica

Domeniu

Societatea comerciala BACIU S.R.L. desfasoara activitati variate si de nivel mediu spre complex pe piata instalatiilor si retelelor electrice de joasa si medie tensiune din judetul Tulcea, dar cu posibilitatea de extindere.

Rol

In calitate de inginer de specialitate vei avea posibilitatea de a dezvolta proiecte diverse, de la faza incipienta( obtinere certificat de urbanism, avize de specialitate solicitate prin certificatul de urbanism, obtinere Autorizatie de Construire), la faza propriu-zisa de proiectare, executie si finalizare cu intocmirea Cartii Tehnice aferenta lucrarii executate. Fiecare proiect se desfasoara in stransa colaborare cu echipa de executie, prin comunicare directa privind planificarea si punerea in executie a solutiei stabilite.

Responsabilități

Controlul etapelor de lucru:

  • monitorizarea indeaproape a obtinerii avizelor si acordurilor de la institutiile statului,
  • intocmirea documentatiei tehnice, conform datelor furnizate de echipa de executie
  • verificarea certificatelor de garantie si pastrarea lor pentru a fi incluse in Cartea tehnica a lucrarii;
  • comunicarea usoara cu toti membrii echipei pentru a facilita fluidizarea informatiilor aferente fiecarei lucrari in desfasurare;

Cerințe

Calificări minime:

  • Studii superioare de specialitate
  • Operare pachet Microsoft Office
  • Autocad

Calificări optionale:

  • Autorizatie ANRE

Beneficii

Participarea in activitatile firmei iti ofera posibilitatea de dezvoltare pe plan profesional atat cat favorizeaza Autoritatea Nationala de Reglementare a Energiei( electrician autorizat pana la grupa IV A si B) si Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației( Responsabil tehnic cu executie, verificator de proiecte, Diriginte de santier etc). In functie de implicarea dovedita salariul va deveni din ce in ce mai motivant. Plusul de valoare este tot timpul recompensat.

Detalii: ing. Daniela Grejdanescu

nr. mobil 0746292899

ANUNT RECRUTARE PERSONAL

PETROSTAR S.A. companie de inginerie tehnologica, proiectare si consultanta pentru industria extractiva de petrol si gaze, avand o experienta de peste 70 ani in domeniu, cu sediul in Ploiesti, Bdul.Bucuresti, nr.37 angajeaza ingineri promotia 2022 si 2023 absolventi ai Facultatii de Energetica.

Persoanele interesate pot depune cv-urile si scrisorile de intentie pe adresa de e-mail :petrostar@petrostar.ro

SC CONELECTRO SERVICE SRL

Compania SC CONELECTRO SERVICE SRL, https://conelectro.ro/ , angajează studenți și absolvenți ai Facultății de Energetică, toate specializările.

Pentru detalii, contactați office@conelectro.ro

SWIFT ENERGY

Compania SWIFT ENERGY, https://www.swiftenergy.ro/, angajează studenți și absolvenți ai Facultății de Energetică, toate specializările.

Pentru detalii, contactați office@swiftenergy.ro.

DARCOM ENERGY SOULTIONS

⚡DARCOM ENERGY SOULTIONS dezvoltă proiecte de energie regenerabilă care susțin independența energetică și sustenabilitatea. Compania angajează absolvenți ai facultății de Energetică/Electrică în departamentele:

  • proiectare și ofertare sisteme fotovoltaice;
  • suport tehnic.

Activitatea din departamentul de proiectare si ofertare constă în:

  • preluarea solicitărilor de ofertă și consultanța clienților;
  • proiectarea, dimensionarea sistemelor fotovoltaice și alegerea soluției tehnice adecvate;
  • alegerea și calculul structurii de susținere a panourilor;
  • ofertarea sistemului proiectat;
  • proiectarea dispunerilor și calcule necesare pentru studiile de fezabilitate din cadrul programelor ElectricUp, PNRR, POIM;

Cerințe:

  • atenție la detalii;
  • adaptabilitate;
  • cunoștințe de bază în AutoCAD;
  • disponibilitatea de a învăța de la zero sistemele fotovoltaice prin susținere cu studiu individual;
  • nu este necesară experiența, dar este obligatorie o bază în cunoștințe de electrică.

În acest proces veți învăța aspectele tehnice ale sistemelor fotovoltaice (On-grid, Hibrid, Off-grid) bazate pe echipamente de cea mai înaltă calitate de la partenerii noștri Victron Energy, Fronius, Canadian Solar și Trina Solar.

Echipă tânără, deschisă și incluzivă pentru cei ce prezintă seriozitate în muncă, operativitate și dorință de dezvoltare continuă.

Activitatea din departamentul de technical support constă în:

  • asistența clienților la întrebările tehnice;
  • răspunsul la e-mailurile tehnice;
  • oferirea de suport pentru parametrizarea/setarea echipamentelor scoase la vânzare;
  • asigurarea mentenanței echipamentelor pe teren.

Candidatul ideal trebuie să fie:

  • comunicativ;
  • să fie calm în situații dificile;
  • atent la detalii;
  • înclinație spre a rezolva probleme;
  • dornic să învețe și să se dezvolte în acest domeniu;
  • sa aiba permis categoria B;
  • sa fie disponibil in a se deplasa in tara (20% din timp).

Dacă ai experiență în domeniul fotovoltaic, cursul de instalator sisteme fotovoltaice (AREL) sau experiență în comunicarea directă cu clienții, acestea sunt un mare plus.

Oferim un mediu de lucru plăcut și oportunități de dezvoltare profesională. Beneficiile includ un mentor dedicat care te va introduce în domeniul fotovoltaic și care te va ajuta să înțelegi echipamentele, expunere la companii de renume internațional cu care colaborăm, precum partenerii noștri: Victron Energy, Fronius, K2 Systems, Janitza, Schrack.

Posibilitatea de a colabora cu clienți naționali și internaționali, cum ar fi Romstal și Dedeman. De asemenea, vei fi implicat/ă în proiecte de avangardă și vei primi un buget anual pentru training-uri și certificări (ANRE), precum și prime de sărbători.

Materiale video informative cu cateva dintre multele proiecte ambitioase ale Darcom Energy:

https://www.youtube.com/watch?v=Lj2L8hcCKfs

https://www.youtube.com/watch?v=fZ6PURZFnWs

https://www.youtube.com/watch?v=-LVy15TjT4I

Dacă dorești să faci parte din echipa noastră, trimite-ne CV-ul tău la adresa: diana@darcomenergy.ro sau ne puteti contacta telefonic la: 0723909007 .

Te așteptăm cu nerăbdare să ni te alături și să îți construiești o carieră în domeniul energetic la Darcom Energy! Împreună punem soarele la treabă!

Oferta job Helukabel

Oferta job Helukabel

Compania SC SIMTECH INTERNATIONAL SRL angajeaza

Compania SC SIMTECH INTERNATIONAL SRL are ca domenii declarate de activitate:

  • proiectarea de circuite secundare din instalatii electrice,
  • incercări si măsurători de echipamente și instalații electrice,
  • expertizări de transformatoare și mașini electrice rotative,
  • monitorizare/diagnosticare de echipamente electrice,
  • achiziții de date și constituirea de baze de date,
  • tratarea sistemelor de izolație a echipamentelor electrice.

SIMTECH INTERNATIONAL SRL, ofera 3 posturi de Inginer debutant pe urmatoarele specializari: SCADA, Hidroenergetica si Statii electrice de transformare.

Activitatea se va efectua la urmatoarea locatie: strada Amurgului nr.45B, Popesti Leordeni, Ilfov (statia de metrou Dimitrie Leonida).

Persoana de contact: Gabriel Tanasescu, 0722319678.

Cerinte candidat :

a) Student an terminal/Masterand/Doctorand;

b) Hardware / software pentru PC și rețele - cunoștințe, instalare software;

b) Cunoasterea limbi engleze cel putin nivel mediu.

Ce ofera firma :

a) Pregatire tehnica si cursuri de dezvoltare profesionala;

b) Echipa tanara, dinamica;

c) Mediu de lucru placut;

d) Salariu atractiv.

Job Description Ofertare Service - Hitachi Energy

Job Description Ofertare Service - Hitachi Energy

We are a business subsidiary with 30+ professionals in Romania. As a part of the big global company Hitachi Energy, we can offer you the combination of professional well-known products together with “family” working atmosphere.

Hitachi Energy is seeking a Service Proposal Specialist for Bucharest office. This role is responsible for preparing proposals for Services business. The ideal candidate would be student in final years at electrical engineering specialization and entry level experience. If you desire to work part time for a global market leader in Substations Solutions and increase your technical competences and business skills with Hitachi Energy’s advanced products and systems technology capabilities, then you should apply.

What we need from you: • To wish to learn technical and commercial trainings; • To be a good team player: communication within team members is your priority; • To be open minded; • To have ability to work independently that will be blended with the ability to manage and work well with others (sales, engineering, management and vendors) to create proposals that meet the customer’s expectations; • To have Microsoft Office skills.

With Hitachi Energy’s support you’ll be good at: • Reviewing, analyzing customer specifications and data to prepare proposals, responsive to customer requirements • Requesting for quotations in Hitachi Energy factories • Identifying potential risks in the quotations • Understanding of commercial terms and conditions, Incoterms etc. • Preparing complete technical and commercial proposals for service business using Hitachi Energy products plus services, in an efficient and timely manner as demanded by requests for proposals as well as bidding/specification deadlines. • Utilizing internal systems and processes for generation of Service Proposals, as well as storage of all technical and pricing data issued during the process of generating proposals. • Supporting in the preparation of Monthly reports and metrics, won/lost order matrices and analyses. • Supporting in updating the marketing and proposal databases and systems to optimize efficiency of the bid preparation processes. • Working with salesforce.com platform • Collaborating with Customer Support to coordinate orders to factories

Your background • Final years student at Electrical Engineering • Entry level experience as employee in the electrical power systems field • Knowledge of electrical power equipment • Good English writing skills

Contact person: Iuliana Tataru: 0726148304

e-mail: Iuliana.tataru@hitachienergy.com

4C PROJECT CONSULTING

4C PROJECT CONSULTING

Ești dornic(ă) să faci parte dintr-o echipă dinamică și te interesează partea de Amenajărilor și Construcțiilor Hidrotehnice, atunci acest post ti se potrivește, nu ezita să ne trimiti CV-ul!

Chorus Research Engineering, companie de solutii electrice complete pentru tehnologii energetice si de automatizari, cu o vasta experienta in domeniu si intentii generoase de viitor, recruteaza

Chorus Research Engineering, companie de solutii electrice complete pentru tehnologii energetice si de automatizari, cu o vasta experienta in domeniu si intentii generoase de viitor, recruteaza

Ingineri Tehnico-Comerciali

Locatii: Bucuresti, Bacau, Brasov, Buzau, Craiova, Sibiu

Atributii:

  • Asigura suportul tehnic si ofera solutii.
  • Mentine si dezvolta relatiile cu clientii din portofoliu.
  • Activeaza noi clienti, proiecte, pe ruta alocata.
  • Negociaza contractele cu clientii din portofoliu.
  • Urmareste proiectele aflate in derulare.
  • Realizeaza obiectivele propuse.
  • Alte responsabilitati conform fisei post.

Cerinte:

  • Studii de specialitate: Profil Electric.
  • Specializari: Inginerie Electrica, Actionari Electrice, Electrotehnica, Electromecanica, Energetica, Automatica, Electronica.
  • Dorinta de a-si construi o cariera pe termen lung in companie.
  • Persoana dinamica, sociabila, comunicativa, spirit de echipa.
  • Abilitati de negociere, tehnice, bun organizator, orientat spre rezultate, proiecte.
  • Constituie un avantaj experienta de vanzari material electric.
  • Permis auto de minim 2 ani.

Oferta (bonusuri, beneficii):

  • Pachet salarial foarte atractiv.
  • Masina si telefon mobil de serviciu.
  • Oportunitati pentru dezvoltarea carierei.
  • Mediu profesional competitiv.

Daca vrei sa faci parte dintr-o echipa dinamica, in care sa te dezvolti atat profesional cat si personal, aplica pentru acest job pe www.chorus.ro sau trimite cv-ul la office@chorus.ro si poti fi alaturi de noi!

INGINER PROIECTANT - ELECTROCONS GROUP PROIECT INT’L SRL

Compania noastra, ELECTROCONS GROUP PROIECT INT’L SRL, a fost fondata in anul 2008 si are ca obiect de activitate racordarea la reteaua electrica de distributie a obiectivelor de orice tip (case individuale, ansambluri rezidentiale, clienti industriali etc).

Compania este atestata ANRE C1A, C2B, certificata SRAC pentru management de calitate (ISO 9001), mediu (ISO 14001), SSM (ISO 45001) si este furnizor ENEL pentru retele de joasa si medie tensiune (LELE05).

In acest moment avem aproximativ 100 de angajati calificati in domeniul de activitate incepand cu electricieni, tehnicieni, ingineri retele electrice, ingineri proiectanti.

Compania detine propriul sediu, iar acesta se afla in Bdul. Biruintei nr. 165,Orasul Pantelimon, Judetul Ilfov avand toate dotarile necesare desfasurarii activitatii.

In prezent avem contracte in derulare cu:

  • cei mai mari Operatori de Distributie din zona – E-Distribtuie Muntenia, E-Distributie
  • Dobrogea pentru dezvoltarea si modernizare retelei electrice de distributie
  • Companii care investesc in centrale electrice fotovoltaice
  • Administratii locale care intretin , modernizeaza si dezvolta reteaua de iluminat public

Ne dorim sa investim in viitorul companiei, iar din acest motiv va propunem urmatoarele sa aplicati pentru unul din urmatoarele posturi:

  • INGINER PROIECTANT – RETELE ELECTRICE

  • INGINER PROIECTANT – ILUMINAT

  • INGINER PROIECTANT- CENTRALE ELECTRICE FOTOVOLTAICE

Deoarece investim in dezvoltarea tinerilor studenti cerintele sunt minim si nu necesita experienta, urmand ca aceasta sa fie dobandita in cadrul companiei alaturi colegii specialisti in domeniu.

Cerinte obligatorii:

  • Cunoastrea programelor: AutoCAD, Microsoft Office
  • Limba engleza: nivel mediu

Atributii:

  • Intocmirea proiectelor de retele electrice, iluminat, CEF (toate fazele – studii de fezabilitate, solutie, documentatii de autorizare, detalii de executie etc) respectand temele stabilite de catre Beneficiar
  • Propunerea si implementarea solutiilor si echipamentelor moderne in cadrul documentatiilor
  • Verificarea documentatiilor si corelarea lor cu situatiile din teren
  • Avizarea si sustinerea proiectelor tehnice in cadrul comisiilor Beneficiarului
  • Participarea la vizite tehnice si faze determinante in cadrul executiei lucrarilor
  • Acordarea asistentei tehnice necesare Beneficiarului si echipei de executie

Descrierea viitorului candidat:

  • Studii superioare in curs de finalizare sau finalizate – anul IV, Masterat
  • Invatarea normativele necesare proiectarii retelelor electrice, iluminatului si centralelor electrice fotovoltaice
  • Invatarea normativelor ANRE in vederea autorizarii
  • Disponibilitatea de a invata programele necesare proiectarii iluminatului (Dialux) si centralelor electrice fotovoltaice

Beneficii:

  • Salariu atractiv si motivant
  • Mediu de lucru placut
  • Posibilitate de crestere profesionala
  • Asigurari

Asteptam cu interes sa ne contactati , pentru informatii suplimentare sau programare interviu, la numarul de telefon: 0748.188.781 – Director Tehnic – Ing. Cristian CLIPEA.

Va multumim pentru timpul acordat si va asteptam in echipa noastra.

Inginer Ofertare

Inginer Ofertare

Candidatul ideal

  • Absolvent de studii superioare în domeniul Electrotehnic;
  • Cunoștințe de operare calculator (Office, AutoCAD) – InterSoft Deviz Profesional și Microsoft Project prezintă un avantaj;
  • Abilități de comunicare;
  • Cunoştinţe de limba engleză – nivel mediu/avansat;
  • Permis de conducere cat. B;
  • Disponibilitate la deplasări în interes de serviciu.

Descrierea jobului

  • Prospectarea permanentă a pieţei în vederea identificării de noi clienţi;
  • Întocmirea documentației tehnice pentru participarea la licitații;
  • Ofertarea de lucrări de instalații electrice de JT/MT/IT;
  • Realizarea ofertelor în programe specifice

https://www.energobit.com/ro/job/inginer-ofertare/

INGINER ELECTRIC - MENTENANȚĂ

Poziția este deschisă pentru perioadă nedeteminată în cadrul Departamentului Mentenanță la Saint-Gobain Glass, ocupantul acestui post urmând să își desfășoare activitatea în Călărași, în subordinea directă a Managerului Sisteme electrice, control & automatizări.

RESPONSABILITĂȚI PRINCIPALE:

  • coordonează montarea, punerea în funcțiune și reglarea instalațiilor de distribuție electrică, acționări electrice, instalații complexe de automatizări;
  • identifică și selectează cei mai buni furnizori de echipamente din domeniu și menține legătura cu furnizorii pentru asigurarea respectării termenelor de execuție;
  • elaborează planul de mentenanță, proceduri, instrucțiuni de lucru, evaluări de riscuri pentru secțiile fabricii împreună cu ceilalți responsabili de mentenanță și asigură funcționarea utilajelor prin implementarea planului de mentenanță preventivă;
  • se asigură că echipa din subordine lucrează în deplină siguranță;
  • participă la punerea în aplicare a celor mai noi concepte ale programului de excelență industrială WCM (World Class Manufacturing).

EDUCAȚIE ŞI EXPERIENȚĂ:

  • studii superioare cu profil tehnic - electric, energetic sau electronic.

COMPETENȚE PRINCIPALE:

  • competenţe digitale (Microsoft Office – Excel, Word, Powerpoint);
  • cunoștinţe solide de: rețele de distribuție energie electrică JT, MT, IT, aparate electrice, PRAM, acționări electrice;
  • limba engleză – nivel mediu;
  • abilităţi de coordonare şi management al echipei;
  • abilitatea de a redacta rapoarte tehnice și de a întocmi prezentări tehnice.

CONSTITUIE AVANTAJ:

  • experienţa în mediul industrial.

Pentru a aplica, trimite-ne un e-mail la adresa cariere@saint-gobain.com

Oportunități angajare 2023, pentru studenții din ani terminali sau absolventi

Euro Vial Lighting , companie cu capital integral privat romanesc, cu o vechime de peste 2 decenii, activand in domeniul distributiei de materiale si echipamente electrice, oferă oportunități de angajare pentru studenții aflați in ani terminali si/sau masteranzi.   Experienta companiei in domeniu, vine si cu angajati cu experienta , 74% din membrii activi ai echipelor EVL avand o vechime de peste 8 ani,  10% ajungand si la 20 ani vechime.

Consideram ca pe fundatia  cladita de experienta colectivului actual putem adauga inventitivitatea, entuziasmul si deschiderea catre promovare de solutii „verzi” ale domeniului electric pe care o au tinerii ingineri.

Ce oferim:

• Program flexibil, adaptabil in funcție de nevoile studentului/masterandului;

• Trainingurisi oportunități de dezvoltare profesionala;

• Abonament medical la o clinica privata;

• Contract pe durata nedeterminata.

Ce cautam:

• Student aflat in ani terminali si/sau masterand;

• Posesor permis conducere categoria B;

• Limba engleza - nivel mediu;

• Cunoștințe medii pachet Microsoft Office;

• Cunostinte pentru interpretarea schemelor monofilare a instalatiilor electrice;

• Cunoașterea unui software de proiectare (AUTOCAD) reprezintă un avantaj.

CV-urile se pot trimite la adresele resurse.umane@eurovial.ro sau office@eurovial.ro

Mai multe detalii despre profilul companiei, puteți gasi accesand https://www.eurovial.ro/   Desfasurandu-ne activitatea in 5 locatii (Constanta Showroom, Constanta Depozit, Bucuresti Depozit, Bucuresti Showroom, Iasi) si un Centru Logistic National, Euro Vial Lighting a reusit sa isi consolideze o pozitie stabila si de incredere in domeniul distributiei de echipamente electrice. Dezvoltarea si nivelul atins dupa mai mult de 2 decenii de experienta, culminate cu eforturile de lucru in echipa, ne permit prezentarea de solutii optime, construite in jurul nevoilor clientilor nostri. Printre partenerii consacrati, cu care lucram inca de la inceputul activitatii noastre, sunt mari companii renumite in domeniu, precum Schneider Electric, Legrand, Signify, ABB, Schrack Technik, Elba-Com, Arelux, OBO Bettermann, ICME ECAB, dar lucram si cu alte multe companii, alaturi de care derulam proiecte importante.

Customer Installation Engineer (Inginer Mentenanta)

Tipul jobului:

  • Norma intreaga (8h)
  • Contract pe perioada nedeterminata
  • Lucru de teren

Locatie: Sediu central Bucuresti din strada Dinu Vintila, nr. 11, sector 2. Contact: 0751 133 903 sau email: andreea.ciubotaru@airliquide.com

Responsabilitati:

  • Realizeaza interventii de mentenanta (schimabre garnituri, etansare supape, flanse, elemente de cuplare, filtre aer, ulei, cablu, contactori, sigurante electrice, etc);
  • Realizeaza oferte tehnice, in concordanta cu cerintele clientilor, urmareste ca documentatiile de proiectare sa respecte cerintele identificate.
  • Realizeaza calibrarea analizoarelor de gaz, monitorizeaza parametrii de functionare ai instalatiilor.
  • Identifica prin experienta sa si analiza evenimentelor, problemele echipamentelor de gaz.
  • Este in contact permanent cu zona de lucru si asigura resursele necesare pentru desfasurarea de operatiuni sigure si fezabile.
  • Mentine relatiile cu contractorii de servicii de instalare, metrologizare, mentenanta.
  • Cand primeste notificarea/ confirmarea defectiunii efectueaza vizita la client si o analizeaza impreuna cu acesta (daca este posibil), solicita permis de lucru si efectueaza reparatiile.
  • Supervizeaza derularea proiectelor pe teren.

Cerinte:

  • Cunosterea procedurii de instalare si intretinere intalatii;
  • Cunostinte tehnice despre Instrumentatie si Automatizare
  • Cunostinte aprofundate despre metodele de prevenire,
  • Corectare si intretinere;
  • Cunostinte tehnice despre gaze si procesul de fabricatie - nu este obligatoriu, insa prezinta un avantaj
  • Urmareste perfectionarea continua
  • Aptitudini de conducere si coordonare (planificare, organizare si control)
  • Spirit de organizare, initiativa
  • Gestionarea eficienta a timpului

Beneficii:

  • Mediu de lucru multinational
  • Bonus de performanta
  • Masina de serviciu (decont combustibil, revizii, ITP, asigurari, schimb cauciucuri)
  • Indemnizatie de mobilitate
  • Asigurare medicala Medicover
  • Asigurare de viața
  • Cursuri de formare profesionala
  • Beneficii flexibile (tichete de masa, tichete vacanta, carduri cadou, vouchere reducere)

LUDAN ENGINEERING , o companie de inginerie multidisciplinara pentru industria de proces, oferă oportunități de angajare pentru studenții aflați in ani terminali si/sau masteranzi.

Specializările pe care le căutam sunt: inginerie mecanica, inginerie chimica, inginerie electrica /electrotehnica , automatizări, inginerie energetica (electro, termo, nuclear, hidro)

Ce oferim:

  • Program flexibil, adaptabil in funcție de nevoile studentului/masterandului;
  • Traininguri si oportunități de dezvoltare profesionala;
  • Abonament medical la o clinica privata;
  • Vei desfășura activități de Proiectare de baza in diferite software-uri de specialitate precum
  • AUTOCAD, BENTLEY, ASPEN, TEKLA, GRAITEC, EPLAN, etc.;
  • Contract pe durata nedeterminata.

Cerințe:

  • Student aflat in ani terminali si/sau masterand;
  • Limba engleza - nivel mediu;
  • Cunoștințe medii pachet Microsoft Office;
  • Cunoașterea unui software de proiectare (AUTOCAD) reprezintă un avantaj.

CV-urile se pot trimite la adresele office@ludan.ro / dragos.popescu@ludan.ro

Mai multe detalii despre profilul companiei, precum si o descriere a proiectelorrealizate puteți găsi accesând https://www.ludan.ro/

Societatea Distribuție Energie Electrică Romania S.A. anunță

Societatea Distribuție Energie Electrică Romania S.A. anunță organizarea în data de 25.01.2023 a concursului pentru ocuparea a doua posturi de Specialist Proiectare, în cadrul Serviciului Proiectare Ploiești, cu contract individual de muncă cu normă întreagă, încheiat pe perioada nedeterminată.

Principalele atribuții:

  • Realizează relevee în instalațiile electrice de distribuție;
  • Elaborează documentații tehnico-economice de proiectare, fazele: TP, SS, SPF, SF, PTE, CS, PAC/PAD;
  • Întocmește devizele de lucrări, aferente documentațiilor tehnico-economice;
  • Acordă asistență tehnică la lucrările de execuție din rețelele electrice de distribuție pentru care a elaborat proiecte tehnice de execuție;
  • Participă la elaborarea, revizuirea și avizarea de proiecte, acte normative, metodologii, prescripții, instrucțiuni.

Profilul candidatului (condiții de participare):

  • absolvent studii superioare – inginerie electrică / energetică /electroenergetică;
  • cunoștințe în utilizarea calculatorului: MS Office, Word, Excel, softCAD;
  • autorizare ANRE grad III A – constituie avantaj;
  • experiență similară - constituie avantaj.

Tematica pentru concurs specialist proiectare

  • Schemele electrice ale instalațiilor de conexiuni de medie tensiune;
  • Posturi de transformare (echipare, caracteristici, etc);
  • Protecția rețelelor electrice;
  • Echipamente electrice(transformatoare de putere, transformatoare de măsură, întrerupătoare, separatoare, relee de protecție, etc);
  • Tratarea neutrului în rețelele electrice;
  • Prize de pământ;
  • Dimensionarea rețelelor electrice (determinarea secțiunii, calculul căderii de tensiune, calcul de puteri, curenți, etc).

Bibliografie pentru concurs specialist proiectare:

  • Centrale, stații și rețele electrice- Basarab Guzun, George Darie;
  • Stații și posturi de transformare-Aneta Hazi, Gheorghe Hanzi;
  • PE 132 - Normativ pentru proiectarea rețelelor electrice de distribuție publică;
  • Aparate şi echipamente electrice, volumul I, II, I.P.T., 1996 -Vasilievici Al.;
  • Tratarea neutrului în rețelele electrice;
  • Electrotehnică general.

Cererile, însoțite de celelalte documente și copii ale actelor de studii, se vor depune la Departamentul Resurse Umane-Serviciul Recrutare si Dezvoltare până la data de 19.01.2023, ora 12.00 sau trimițând actele de studii (inclusiv atestate, certificate etc.), în copie, precum și CV-ul actualizat la adresa de e-mail: Fanida.Bonciu@distributie-energie.ro, menționând în subiectul e-mail-ului “specialist proiectare” .

Relații suplimentare privind organizarea concursului, se pot obține de la Departamentul Resurse Umane-Serviciul Recrutare si Dezvoltare, tel. 0244 405017, între orele 9.00-15.00.

În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în desfășurarea procesului de recrutare, aceasta se va face în conformitate cu Regulamentul de protecție a datelor cu caracter personal nr. 679/2016.

Director Divizia Managementul Activelor, Gabriela DOBRESCU

Manager Departament Resurse Umane Camelia BOBEICĂ

Inginier aplicatii Mecanica-Energetica:

Domenii de aplicatie:

  • Cogenerare de inalta eficienta

  • Oil&Gas

  • Motoare termice

  • Intocmeşte specificaţia tehnică la ofertă si contract pe baza informaţiilor tehnice primite de la departamentul comercial; specificaţiile tehnice detaliate ale produselor şi caietele de sarcini ale lucrărilor de montaj şi instalare necesare conform contractelor.

  • Cere cotaţii şi specificaţii de la furnizori, incluziv CATERPILLAR, cât şi de la subcontractanţi si lansează comenzi pentru toată furnitura.

  • Întocmeşte fişa de gestiune a ofertei proiectului păna la „prix de revient”

  • Organizează subcontractarea de servicii necesare realizării contractelor, urmareşte furnizorii pana la recepţia la sediul clientului şi propune plata acestora.

  • Elaborarea planurilor de instalare, daca este cazul.

  • Informează departamentul SAV cu privire la specificaţiile proiectului, stabileşte graficul de PIF, predă proiectul instalat pentru PIF.

  • Răspunde de planificarea şi execuţia conformă a livrării furniturii la client şi a lucrărilor subcontractate.

  • Tine reuniunea de coordonare tehnica cu furnizorii si clientul cu referatul adresat catre seful de departament

  • Urmăreşte menţinerea costurilor în limitele fişei de gestiune întocmite.

  • Răspunde de concordanţa totală dintre specificaţiile pe baza cărora a făcut comanda (înmânate de comercial sau realizate de el şi înmânate comercialului) şi cele ale furniturii livrate şi serviciilor subcontractate.

  • Răspunde de ţinerea la zi a informaţiilor din baza de date produs utilizată de departamentul motoare şi de informarea periodică a comercialilor asupra modificărilor.

  • Răspunde de informarea şefului de departament, comercialului şi/sau a direcţiunii asupra oricăror probleme de nonconformitate ce pot apărea pe durata execuţiei unui contract (neconformităţi de calitate, cantitate, termen, cost, etc.).

  • Menţinerea unei comunicări continue cu comercialii, administratorul de vănzări şi SAV-ul.

CONDITII DE OCUPARE

  • Studii superioare finalizate in domeniul tehnic – specialitatea inginer energetic
  • Cunostinte si experienta de minim 3 ani pe un post similar
  • Cunostinte bune tehnice
  • Cunostinte de operare PC (Word, Excel, AUTOCAD)
  • Cunostinte avansate de limba engleza
  • Buna capacitate organizatorica
  • Capacitate de lucru cu termene limita stranse
  • Buna capacitate de comunicare

Profil

  • Seriozitate, dinamism, atentie la detalii
  • Perseverenta in indeplinirea obiectivelor
  • Spirit practic si organizat
  • Disponibilitate pentru lucrul in echipa

Persoana de contact

Daniel Vioreanu

+40 751 216 060

daniel.vioreanu@b-m.ro

Inginier aplicatii EPG (Electric Power Generation):

Domenii de aplicatie:

  • EPG (Electric Power Generation)

  • Proiecte Fotovoltaice

  • Cogenerare de inalta eficienta

  • Intocmeşte specificaţia tehnică la ofertă si contract pe baza informaţiilor tehnice primite de la departamentul comercial; specificaţiile tehnice detaliate ale produselor şi caietele de sarcini ale lucrărilor de montaj şi instalare necesare conform contractelor.

  • Cere cotaţii şi specificaţii de la furnizori, incluziv CATERPILLAR, cât şi de la subcontractanţi si lansează comenzi pentru toată furnitura.

  • Întocmeşte fişa de gestiune a ofertei proiectului păna la „prix de revient”

  • Organizează subcontractarea de servicii necesare realizării contractelor, urmareşte furnizorii pana la recepţia la sediul clientului şi propune plata acestora.

  • Elaborarea planurilor de instalare, daca este cazul.

  • Informează departamentul SAV cu privire la specificaţiile proiectului, stabileşte graficul de PIF, predă proiectul instalat pentru PIF.

  • Răspunde de planificarea şi execuţia conformă a livrării furniturii la client şi a lucrărilor subcontractate.

  • Tine reuniunea de coordonare tehnica cu furnizorii si clientul cu referatul adresat catre seful de departament

  • Urmăreşte menţinerea costurilor în limitele fişei de gestiune întocmite.

  • Răspunde de concordanţa totală dintre specificaţiile pe baza cărora a făcut comanda (înmânate de comercial sau realizate de el şi înmânate comercialului) şi cele ale furniturii livrate şi serviciilor subcontractate.

  • Răspunde de ţinerea la zi a informaţiilor din baza de date produs utilizată de departamentul motoare şi de informarea periodică a comercialilor asupra modificărilor.

  • Răspunde de informarea şefului de departament, comercialului şi/sau a direcţiunii asupra oricăror probleme de nonconformitate ce pot apărea pe durata execuţiei unui contract (neconformităţi de calitate, cantitate, termen, cost, etc.).

  • Menţinerea unei comunicări continue cu comercialii, administratorul de vănzări şi SAV-ul.

CONDITII DE OCUPARE

  • Studii superioare finalizate in domeniul tehnic – specialitatea inginer energetic
  • Cunostinte si experienta de minim 3 ani pe un post similar
  • Cunostinte bune tehnice
  • Cunostinte de operare PC (Word, Excel, AUTOCAD)
  • Cunostinte avansate de limba engleza
  • Buna capacitate organizatorica
  • Capacitate de lucru cu termene limita stranse
  • Buna capacitate de comunicare

Profil

  • Seriozitate, dinamism, atentie la detalii
  • Perseverenta in indeplinirea obiectivelor
  • Spirit practic si organizat
  • Disponibilitate pentru lucrul in echipa

Persoana de contact

Daniel Vioreanu

+40 730 620 505

daniel.vioreanu@b-m.ro

Energy efficiency expert

Job Title: Energy efficiency expert - Energy audits / Renewable energy / Energy management

Function: Senior Consultant (Technical Expert)

Schedule: Full time

Division / BU: Industry Services / Energy & Systems Business Unit

Location: Bucharest / Romania

Reports to: Energy & Systems Business Unit Manager

Short description of function

Providing energy efficiency services (consultancy, audits, testing and certifications) for cities / municipalities, stakeholders, building owners, manufacturers, energy providers, regulators, and end consumers.

I. Tasks & Responsibility

  • Performing energy audits and energy balances for different industrial customers (data collection, on-site visit, analysis of energy consumption / production data, identification and evaluation of energy saving measures, action plan, benchmarking, conclusions, and recommendations).
  • Performing measurements required in energy audits and energy balances (measurements of electrical parameters, heat flow measurements, infrared thermography, flue gas analysis).
  • Conducting feasibility / technical due diligence studies for conventional and renewable energy projects (cogeneration, solar, wind).
  • Provide technical assistance or technical inspections in the phase of the implementation of energy efficiency and renewable energy projects.
  • Performing assessments to establish the guarantees of origin (proof of origin) for electricity produced.
  • Identify new clients, preparing the technical and commercial offer and if the case, preparing the tender documentation

II. Experience & Background (competencies, knowledge)

  • 3 to 5 years’ experience on energy efficiency sector (energy audits / balances, energy management, renewables).
  • Very good knowledge of Romanian law and regulations for energy efficiency
  • Experience in evaluation, design, and implementation of energy efficiency improvement solutions (a plus).

III. Education & Languages

  • Technical University Degree in Energy (power generation or industrial processes), Electrical Engineering or related field.
  • Certified energy auditor / Certified energy manager - (a plus)
  • Language: English - fluent (a must) / German - (a plus)
  • Holder of a valid driving license. Available for travels.

DACOM IMPEX

DACOM IMPEX este o firmă românească, fondată în anul 1991, cu o vastă experienţă în domeniul energetic. Sediul se află in Bucureşti, unde se desfăşoară activitatea de elaborare şi implementare a soluţiilor pentru sistemele integrate de comandă şi protecţie şi automatizări din domeniul energetic. Echipa noastră de inginerie, proiectare şi configurare sisteme integrate de C&P si SCADA are expertiză şi experienţă în toate nivele de tensiune (20kV, 110kV, 220kV, 400kV) din sistemul energetic de Generare, Transport şi Distributie, dar şi din segmentul industrial. Echipamentele cu care lucrăm, de mai bine de 20 ani, provin de la partenerii noştri General Electric şi ABB, iar soluţiile noastre sunt în funcţiune în foarte multe staţii electrice de transformare ale unor clienţi importanţi precum: Transelectrica, CEZ, ENEL, Hidroelectrica. Suntem un colectiv tânăr şi dinamic şi vrem sa ne completăm echipa din cadrul departamentelor de Protecţii şi SCADA. Ne adresăm celor care îşi doresc satisfacţia de a realiza sisteme pe care să le poată urmări de la faza de proiectare până la punerea în funcţiune. Oferim un program de muncă individualizat (care presupune un mod flexibil de organizare a timpului de lucru), un loc de muncă plăcut, stabil şi sigur (unde ţi se vor pune la dispoziţie toate uneltele necesare pentru a te pregăti permanent şi a-ţi dezvolta continuu tehnica de lucru). Jobul presupune deplasări în staţiile electrice unde ne desfăşurăm activitatea de teren.

Str. Prof. Ion Ursu, nr.12 020632, Bucuresti, RO

+40 744 588 966 Marian Braşoveanu (Director Tehnic)

RATEN

RATEN

RATEN:

În data de 19.10.2022, ora 8:00, RATEN organizează concurs, la sediul Regiei, str. Câmpului nr. 1, Mioveni, pentru angajare, pe durata nedeterminata:

  • 7 posturi inginer (specializarea: inginerie fizica, inginerie energetica, ingineria mediului, CNE, energetica si tehnologii nucleare, fizica tehnologica);
  • 3 posturi inginer (specializarea: inginerie chimica);
  • 2 posturi chimist;
  • 4 posturi inginer (specializarea: stiinta si ingineria materialelor);
  • 4 posturi inginer (specializarea: inginerie mecanica);
  • 3 posturi inginer (specializarea: electronica, electrotehnica si automatizari);
  • 3 posturi inginer (specializarea constructii civile si industriale);
  • 1 post inginer (specializarea inginerie electrica).

Înscrierile la concurs se fac in zilele lucrătoare, intre orele 9:00-12:00, pana in data de 14.10.2022 ora 12:00, data pana la care cei interesați vor prezenta la Compartimentul Resurse Umane de la sediul RATEN dosarul de înscriere la concurs.

Informații suplimentare se pot obține la telefon +40 248 207031, interior 3110.

ANUNT CONCURS

Tematica inginer (specializarea inginerie fizica, inginerie energetica, ingineria mediulu, CNE, energetica si tehnologii nucleare, fizica tehnologica)

Tematica inginer (specializarea inginerie chimica)

Tematica chimist

Tematica inginer (specializarea stiinta si ingineria materialelor)

Tematica inginer (specializarea inginerie mecanica)

Tematica inginer (specializarea electronica, electrotehnica si automatizari)

Tematica inginer (specializarea constructii civile si industriale)

Tematica inginer (specializarea inginerie electrica)

RATEN ICN: Legatura site RATEN ICN.

RATEN CITON: Legatura site RATEN CITON.

T&D Pro Electric ANGAJEAZA! - INGINER ENERGETICIAN

T&D Pro Electric ANGAJEAZA! - INGINER ENERGETICIAN

T&D Pro Electric, societate comerciala cu capital integral privat, activeaza in Romania de 20 de ani in calitate de producator de posturi de transformare in anvelopa de beton si distribuitor echipamente electrice. Prin sistemul propriu, T&D Pro Electric asigura proiectarea, executia si punerea in functiune a instalatiilor de alimentare cu energie electrica contractate la standarde de profesionalism impuse de Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), Distribuție Energie Oltenia (DEO), Enel.

Candidatul Ideal

  • absolvent de facultate cu profil energetic, electrotehnic sau electric;
  • cunoștințe de baza de operare: MS Office, AutoCAD 2D;
  • nivel de experienta 0-10 ani;
  • persoana organizata si dornica de perfectionare.

Descrierea jobului

  • elaborarea documentatiei tehnice/ carti tehnice pentru posturile de transformare realizate;
    
  • elaborarea ofertelor tehnico-economice in stransa colaborare cu inginerii de vanzari;
    
  • asigurarea suportului tehnic pentru inginerii de vanzari.
    

Oferta financiara se va discuta in cadrul interviului.

Punct de lucru: Platforma Faur, sector 3, Bucuresti

Persoanele interesate sunt rugate sa transmita CV-ul la adresa de e-mail: office@td-proelectric.ro.

Persoana de contact: Cristina Stanescu

Mobil: 0724.318.735

Te așteptăm la CMTEB!

Te așteptăm la CMTEB!

Esti licențiat în domeniul stiințelor inginerești? Ai cunosținte de operare a pachetului MS Office și a programului AutoCad?

Te așteptăm la CMTEB!

Aplică acum pentru un post de:

  • Inginer, profil instalații
  • Inginer, profil energetic

Compania Municipală Termoenergetica București S.A. este specializată în producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice, fiind totodată administratorul celui mai mare sistem de termoficare din România.

Absolventii interesati sa ocupe o pozitie de Inginer in cadrul companiei noastre, pot transmite la adresa de e-mail selectie@cmteb.ro CV-ul si o scrisoare de intenţie.

Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0372.148.029 - Serviciul Resurse Umane.

Va asteptam sa aplicati si sa faceti parte dintr-o echipa de specialisti, dispusi sa împărtășeasca cunoştinţele şi experienţa lor.

Trainee Management Energetic

Trainee Management Energetic

Vrei să îți începi cariera cu o experiență în domeniul eficienței energetice? @Kaufland România vine cu o ofertă pe gustul tău. Vei avea parte de multă practică, atât pe partea electrică cât și pe partea termică.

Intră pe linkul de mai jos și aplică pentru Trainee Management Energetic https://jobs.kaufland.com/Romania/job/Bucure%C8%99ti-%28Bucuresti%29-Trainee-Management-Energetic-%28fm%29-030352/836080001/

RENOVATIO angajeaza: Operator commercial Mobility

RENOVATIO angajeaza: Operator commercial Mobility

Candidatul ideal: • Studii superioare tehnice finalizate sau in curs de finalizare (inginer constructor, instalații, electrice, arhitectură); • Cunoștințe de baza de operare PC: ACAD, MS Office • Responsabil, ordonat, muncitor, orientat către soluții, capabil sa lucreze in echipa; • Limbi străine: engleză; • Permis de conducere categoria B; • Flexibilitate și disponibilitate de a călătorii în țară.

Responsabilitati dupa perioada de training: • Mentinerea relatiei cu clientii E-Charge • Solutionarea cererilor privind utilizarea retelei E-Charge • Acoperirea aspectelor interdepartamentale( tehnic, administrative, contabilitate) • Monitorizarea programului de mentenanta a retelei E-Charge. • Asigurarea informatiilor generale despre reteaua E-Charge.

Beneficii: • Pachet salarial atractiv • Laptop • Asigurare medicală privată • Posibilități multiple de învățare și dezvoltare în cadrul companiei;

Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati pagina de web : https://e-charge.ro/

Nivel de vechime Fara experienta Sector de activitate E-Mobilitate

Tipul de angajare Full-time

RENOVATIO angajeaza: Junior energy project developer

RENOVATIO angajeaza: Junior energy project developer

RENOVATIO angajeaza: Junior energy project developer

Candidatul ideal: • Studii superioare tehnice finalizate sau in curs de finalizare (inginer constructor, instalații, electrice, arhitectură); • Cunoștințe de baza de operare PC: ACAD, MS Office • Responsabil, ordonat, muncitor, orientat către soluții, capabil sa lucreze in echipa; • Limbi străine: engleză; • Permis de conducere categoria B; • Flexibilitate și disponibilitate de a călătorii în țară.

Responsabilitati dupa perioada de training: • Operatiuni de mentenanta preventiva si corectiva la parcuri fotovoltaice, eoliene, amenajari microhidrocentrale, retea statii de incarcare masini electrice • Monitorizarea si controlul de la distanta( via computer) a parcurilor fotovoltaice, eoliene, amenajarilor de microhidrocentrale, retelei de statii incarcare masini electrice • Proiectare instalatii si racorduri electrice, efectuarea propunerilor si solutiilor privind montarea de sisteme fotovoltaice si statii de incarcare masini electrice la clienti • Participare activa la executia sistemelor fotovoltaice si a extinderii retelei de statii incarcat masini electrice

Beneficii: • Pachet salarial atractiv • Laptop • Asigurare medicală privată • Posibilități multiple de învățare și dezvoltare în cadrul companiei;

Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati pagina de web https://rnvam.ro/

Nivel de vechime Fara experienta Sector de activitate Energie

Tipul de angajare Full-time

INECO ELECTRIC SRL BUCURESTI

INECO ELECTRIC SRL BUCURESTI are ca domeniu de activitate distributia unei game complexe de materiale si echipamente pentru retele si instalatii electrice. Avand o experienta de 11 ani pe piata de profil si fiind intr-un proces constant de dezvoltare, Ineco ofera solutii complete celor peste 150 de clienti ai sai, in cele 14 judete in care activeaza. In prezent, angajeaza cu contract de munca absolventi cu sau fara experienta ai Universitatii Politehnice Bucuresti pentru postul de Responsabil Achizitii si Ofertare.

Candidatul ideal:

  • Abilitati foarte bune de comunicare si negociere;
  • Capabilitati tehnice;s
  • Meticulozitate, atentie la detalii;
  • Bune abilitati de organizare, sinteza si analiza;
  • Lucru eficient in echipa, cu spirit de initiativa;
  • Cunostinte foarte bune de utilizare PC - Microsoft Office (EXCEL in special);
  • Proactivitate si capacitatea de a gasi solutii.

Societatea noastra este dispusa sa oferte sprijin in dezvoltarea cunostintelor acumulate in timpul facultatii. Persoanele interesate sunt rugate sa transmita un CV pe adresa de e-mail: ruxandradumbrava@inecoelectric.ro , in vederea stabilirii unui interviu.

SC ELECTRO CALIN BRANESTI SRL angajeaza

SC ELECTRO CALIN BRANESTI SRL – str. Crinului, nr.9, loc. Branesti, jud. Ilfov - angajeaza Inginer energetician cu program Full-Time, experienta minima recomandata este de 1 an. Salariul este negociabil.

Descrierea job-ului: • Realizarea si supervizarea in detaliu a proiectelor de executie • Asigurarea asistentei de santier pentru realizarea lucrarilor in conformitate cu documentatia • Antemasuratori electrice • Organizarea eficienta a personalului din subordine; gestionarea resurselor materiale pentru finalizarea lucrarilor la termenele stabilite in parametrii calitativi solicitati si in costurile estimate; • Planificarea, coordonarea si verificarea lucrarilor

Candidatul ideal: • Absolvent de studii superioare tehnice – specializarea Electroenergetica, Electrotehnica, Electromecanica • Cunoscator de AutoCad – citire si interpretare planuri si scheme tehnice • Utilizator al pachetului MS Office • Posesor carnet auto cat.B • Capabil sa comunice constructiv cu echipa, sa rezolve probleme si sa ofere solutii adaptate situatiei • Dornic de acumulare informatii si experienta • Nivel mediu de cunoastere a limbii engleze

	Contact: office@electro-calin.ro

Ofertă angajare TRANSELECTRICA

Operator commercial Mobility

andidatul ideal: • Studii superioare tehnice finalizate sau in curs de finalizare (inginer constructor, instalații, electrice, arhitectură); • Cunoștințe de baza de operare PC: ACAD, MS Office • Responsabil, ordonat, muncitor, orientat către soluții, capabil sa lucreze in echipa; • Limbi străine: engleză; • Permis de conducere categoria B; • Flexibilitate și disponibilitate de a călătorii în țară.

Responsabilitati dupa perioada de training: • Mentinerea relatiei cu clientii E-Charge • Solutionarea cererilor privind utilizarea retelei E-Charge • Acoperirea aspectelor interdepartamentale( tehnic, administrative, contabilitate) • Monitorizarea programului de mentenanta a retelei E-Charge. • Asigurarea informatiilor generale despre reteaua E-Charge.

Beneficii: • Pachet salarial atractiv • Laptop • Asigurare medicală privată • Posibilități multiple de învățare și dezvoltare în cadrul companiei;

Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati pagina de web : https://e-charge.ro/

Nivel de vechime Fara experienta Sector de activitate E-Mobilitate

Tipul de angajare Full-time

Junior energy project developer

Candidatul ideal: • Studii superioare tehnice finalizate sau in curs de finalizare (inginer constructor, instalații, electrice, arhitectură); • Cunoștințe de baza de operare PC: ACAD, MS Office • Responsabil, ordonat, muncitor, orientat către soluții, capabil sa lucreze in echipa; • Limbi străine: engleză; • Permis de conducere categoria B; • Flexibilitate și disponibilitate de a călătorii în țară.

Responsabilitati dupa perioada de training: • Operatiuni de mentenanta preventiva si corectiva la parcuri fotovoltaice, eoliene, amenajari microhidrocentrale, retea statii de incarcare masini electrice • Monitorizarea si controlul de la distanta( via computer) a parcurilor fotovoltaice, eoliene, amenajarilor de microhidrocentrale, retelei de statii incarcare masini electrice • Proiectare instalatii si racorduri electrice, efectuarea propunerilor si solutiilor privind montarea de sisteme fotovoltaice si statii de incarcare masini electrice la clienti • Participare activa la executia sistemelor fotovoltaice si a extinderii retelei de statii incarcat masini electrice

Beneficii: • Pachet salarial atractiv • Laptop • Asigurare medicală privată • Posibilități multiple de învățare și dezvoltare în cadrul companiei;

Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati pagina de web https://rnvam.ro/

Nivel de vechime Fara experienta Sector de activitate Energie

Tipul de angajare Full-time

Romind T&G - COMPANIE ROMANEASCĂ ÎNFIINȚATĂ ÎN 1993

Romind T&G - COMPANIE ROMANEASCĂ ÎNFIINȚATĂ ÎN 1993

Design, producere şi comercializare a echipamentelor de protecție împotriva riscurilor de natură electrică sau riscul de cădere de la înălţime.

Căutăm absolvent / student an terminal pentru postul de Inginer vânzări

Trimiteți CV la adresa: office@romind.ro

www.romind.ro

NEOTRONIX SRL isi mareste echipa si este in cautare de noi colegi.

NEOTRONIX SRL isi mareste echipa si este in cautare de noi colegi.

NEOTRONIX SRL isi mareste echipa si este in cautare de noi colegi. Compania vine cu experienta de peste 15 ani in domeniul solutiilor de automatizari.

Pregatita pentru satisfacerea unei palete ample de cerinte prin furnizarea inovatiilor ce vor revolutiona domeniul automatizarilor; expertiza in dezvoltarea si implementarea de sisteme BMS complexe, dar si solutii practice si moderne pentru imbunatatirea eficientei energetice si realizarea de cladiri verzi in Romania.

Compania este un important integrator de solutii complete pentru instalatii electrice, adaptate in functie de specificul obiectivului si al activitatilor desfasurate.

Pentru fiecare serviciu furnizat se vor lua in considerare cerintele si nevoile acestuia, scopul si necesitatea acestui serviciu, cat si cel mai avantajos si sigur mod de implementare, la cele mai inalte standarde si in cele mai bune conditii.

Cerinte:

  •    studii superioare in domeniul electric, energetic, automatizari,
    

instalatii;

  •    bune abilitati tehnice;
    
  •    constituie avantaj - permis auto categoria B;
    
  •    disponibilitate deplasari la client: Bucuresti+zone limitrofe si in
    

tara.

Responsabilitati:

  •    efectueaza activitati de punere in functiune, service si mentenanta
    

a echipamentelor electrice, la sediul clientului;

  •    efectueaza verificari periodice la sistemele si echipamentele
    

electrice;

  •    remediaza defectele in instalatiile electrice;
    
  •    elaboreaza rapoarte interne/externe prinvind activitatea
    

desfasurata;

  •    intocmeste documentatia necesara fiecarei interventii/instalari
    

pentru o cat mai buna gestionare si remediere, dupa caz.

Oferim:

  •    beneficii salariale;
    
  •    posibilitati reale de avansare;
    
  •    pregatire profesionala in vederea acreditarii ANRE;
    
  •    pregatire profesionala in domeniul testarilor electrice,
    

masuratorilor PRAM, termografie.

In cadul companiei va putem oferi posibilitatea de a descoperi si perfoma in oricare din departamentele noastre.

CV-urile se pot trimite la adresa: hr@neotronix.ro

Telefon: 0741003300

Mai multe detalii despre profilul companiei, precum si o descriere a proiectelor realizate puteti gasi accesand: http://neotronix.ro/

SC MARKETING & MANAGEMENT SRL SLATINA

Firma autorizata ANRE, angajeaza in Slatina ingineri pentru proiectare retele electrice in instalatii cu tensiunea 0,4 – 110 kV cu sau fara experienta.

Cerinte: • Inginer

  • Studii superioare in domeniul Energetic – Electric – Electrotehnic;
  • Cunostinte AutoCAD;
  • Permis conducere cat. B - Autorizatie ANRE - constituie avantaj
  • Cunostinte operare Microsoft Office (Word, Excel)

Asteptam CV-uri pe e-mail : msim2001@yahoo.com Tel. 0733-982 592 

Anunt angajare CONELECTRO

Anunt angajare CONELECTRO

Persoana de contact: Mihaita Costin Calin, telefon:0744 351 519, email: office@conelectro.ro

⚡DARCOM ENERGY SOULTIONS

⚡DARCOM ENERGY SOULTIONS dezvoltă proiecte de energie regenerabilă care susțin independența energetică și sustenabilitatea. Compania angajează absolvenți ai facultății de Energetică în departamentul de Proiectare și ofertare sisteme fotovoltaice.

Activitatea constă în:

  • preluarea solicitărilor de ofertă și consultanța clienților;
  • proiectarea, dimensionarea sistemelor fotovoltaice și alegerea soluției tehnice adecvate;
  • calculul structurii de susținere a panourilor;
  • ofertarea sistemului proiectat;
  • proiectarea dispunerilor și calcule necesare pentru studiile de fezabilitate din cadrul programelor ElectricUp și PNRR;
  • realizarea schemelor electrice monofilare și bloc ale sistemelor;

Cerințe:

  • atenție la detalii;
  • adaptabilitate;
  • cunoștințe de bază în AutoCAD;
  • disponibilitatea de a învăța de la zero sistemele fotovoltaice prin susținere cu studiu individual;
  • nu este necesară experiența, dar este obligatorie o bază în cunoștințe de electrică.

În acest proces veți învăța aspectele tehnice ale sistemelor fotovoltaice (On-grid, Hibrid, Off-grid) bazate pe echipamente de cea mai înaltă calitate de la partenerii noștri Victron Energy, Fronius și Canadian Solar.

Echipă tânără, deschisă și incluzivă pentru cei ce prezintă seriozitate în muncă, operativitate și dorință de dezvoltare continuă.

Materiale video informative cu cateva dintre multele proiecte ambitioase ale Darcom Energy:

https://www.youtube.com/watch?v=Lj2L8hcCKfs

https://www.youtube.com/watch?v=fZ6PURZFnWs

https://www.youtube.com/watch?v=-LVy15TjT4I

CV-urile se pot trimite la adresa: diana@darcomenergy.ro

Telefon: 0723909007

Împreună punem soarele la treabă!

Oportunitati angajare pentru studentii din ani terminali

LUDAN ENGINEERING, companie ce ofera servicii de proiectare si inginerie multidisciplinara pentru industria de proces, ofera oportunitati de angajare pentru studentii aflati in ani terminali si/sau masteranzi.

Specializarile pe care le cautam sunt: inginerie mecanica, inginerie chimica, inginerie electrica / automatizari, inginerie energetica.

Ce oferim: • Program flexibil, adaptabil in functie de nevoile studentului/masterandului; • Trainingurisi oportunitati de dezvoltare profesionala; • Abonament medical la o clinica privata; • Vei desfasura activitati de Proiectare de baza in diferite software-uri de specialitate precum AUTOCAD, BENTLEY, ASPEN, TEKLA, GRAYTECH, EPLAN, etc.;

Cerinte: • Student aflat in ani terminali si/sau masterand; • Limba engleza - nivel mediu; • Cunostinte medii pachet Microsoft Office; • Cunoasterea unuisoftware de proiectare reprezinta un avantaj.

CV-urile se pot trimite la adresele office@ludan.ro / dragos.popescu@ludan.ro

Mai multe detalii despre profilul companiei, precum si o descriere a proiectelor realizate puteti gasi accesand https://www.ludan.ro/

MET România Energy SA

MET România Energy SA

Cu o echipă tânără, dar experimentată, MET România Energy SA a devenit şi una dintre cele mai importante companii care şi-au asumat responsabilitatea de echilibrare pe piaţa de energie electrică (PRE).

MET Romania Energy SA, are in acest moment 1 post vacant disponibil in cadrul Departamentului: Parte Responsabila cu Echilibrarea (PRE) si Prognoza.

  • Denumire pozitie: Junior Logistics Specialist;
  • Conditii contractuale: Perioada nedeterminata;

Absolventi ai Facultatii de Energetica, interesati, pot transmite CV-ul catre : info.metro@met.com ; georgeta.mindrut@met.com;

** Junior Logistics Specialist**

Responsabilitati:

  • Participa la elaborarea politicilor/procedurilor și a altor documente în domeniul PRE
  • Analizează legislația primară, secundară, reglementările în domeniu și modificările acestora;
  • Intocmește contracte de prestari servicii in calitate de Parte Responsabila cu Echilibrarea și documentații suport PRE, le verifică și se asigură de corectitudinea lor;
  • Introduce si actualizeaza in baza de date interna toate documentele ce fac referire la contractele de prestari servicii in calitate de Parte Responsabila cu Echilibrarea;
  • Verifică și transmite notificările fizice pe platforma informatică a Transelectrica
  • Realizează decontarea în cadrul PRE pentru membrii PRE, și generează toate documentele necesare
  • Intocmește facturi pentru membrii PRE, le verifică
  • Verifică și corectează facturile PRE primite
  • Răspunde de prestarea serviciilor specifice unei PRE
  • Utilizeaza programul informatic de gestiune PRE, din punct de vedere operațional;
  • Elaborează rapoarte interne/externe privind activitatea de PRE;
  • Acordă consultanță și suport clienților după caz și înaintează propuneri de reofertare/recontractare;
  • Elaboreaza prognozele de productie de energie electrica pe termen scurt, mediu si lung;
  • Elaboreaza prognozele pentru portofoliul de consumatori energie electrica pe termen scurt, mediu si lung in baza analizelor curbelor de sarcina;

Abilitati:

  • Profesionalism, abilitati de comunicare, experienta in negociere, auto-motivatie, orientare catre parteneri; diplomat; flexibil; capacitate de decizie; lucru in echipa; onestitate si confidentialitate; responsabilitate in luarea deciziilor;atitudine proactive in rezolvarea problemelor; prioritizare in planificarea activitatilor;
  • Cunoasterea programelor de editare de text; de spreadsheet si de realizare a bazelor de date: Word, Excel, PowerPoint, Notepad ++
  • Cunoasterea cel putin a unei limbi straine de circulatie internationala;
  • Cunoasterea pietei de pietei de energie electrica, mecanisme de functionare, legislatie specifica – constituie avantaj
Ministerul Energiei

Ministerul Energiei

Administrația Națională "Apele Române"

Administrația Națională "Apele Române"

Administrația Națională "Apele Române"

Administrația Națională "Apele Române"

POWER & LIGHTING TEHNOROB

POWER & LIGHTING TEHNOROB, firmă care activează în domeniul instalaţiilor electrice, angajează absolvenţi de licenţă sau masterat, specializarea Electroenergetică, cu următoarele condiţii:

  • Permis conducere categoria B;

  • Cunoștințe AutoCAD, MS office, Mathlab;

  • Cunostinte temeinice de electroenergetică.

Persoanele interesate sunt rugate sa trimita CV-ul la dl. George Florea (georgeflorea@tehnorob.ro).

System Control & Dispatching Company

"System Control & Dispatching Company" angajeaza absolvent Facultatea de Energetica pentru postul de inginer (dispecer energetic).

Domeniul de activitate al companiei este dispecerizarea centralelor eoliene, fotovoltaice si cogenerare in structura iererhica operativa de dispecer (in cest moment sunt 36 de centrale).

Un pachet salarial atractiv.

Postul implica lucru in ture, cu o perioada de pregatire de maxim 3 luni.

Sediul: Strada Vidin, nr. 62, Sector 2, Bucuresti.

Pentru informatii suplimentare si depunerea CV-urilor, va rugam sa contactati urmatoarele persoane:

Horia Cimpeanu: tel 0745 120 956; e-mail: hscimpeanu@sc-dc.ro Mihaela Stoian: tel. 0729 801 168; e-mail: mastoian@sc-dc.ro

General Electric Digital

Titlu: ANALIST, COD COR 251201

Titulatura interna GE: Analytics Engineer

Domeniul de activitate:

Activitatea se desfasoara in cadrul diviziei General Electric Digital, biroul de inginerie din Bucuresti (Romanian Engineering Office (ROMEO) - 140 angajati).

Activitatea din cadrul acestui birou este exacta pe dezvoltarea si implementarea sistemelor informatice destinate:

Conducerii sistemelor de transport a energiei electrice (EMS) Conducerii sistemelor de distributie a energiei electrice (DMS) Sistemelor pentru piata de energie (MMS) Sisteme GIS. La realizarea acestor sisteme contribuie diferite colective specializate pe domenii tehnice disticte. (hardware, comunicatii, baze de date, aplicatii, ..)

Una din activitatile specifice, derulate in contextual mentionat, este cea de inginerie pentru aplicatii specifice monitorizarii si controlului sistemelor electroenergetice (regim permanant in retele buclate si radiale, calculul curentilor de scurtcircuit in retele buclate si radiale, estimator de stare, analiza contingentelor, optimizarea regimurilor de functionare a sistemelor electroenergetice, reglajul tensiunii, regaljul frecventei, managementul rezervei de putere, repartitia optima a sarcinii intre grupurile electroenergetice, prognoza sarcinii, echivalenti de retea, analiza stabilitatii, regimuri tranzitorii, modelarea functionarii echipamentelor, automatizarilor si sistemelor de protectii din centrale electrice si retele electrice, modele pentru piata de energie). Aceasta activitate se deesfasoara in colectivul “Application Engineering - AE”. Cerintele de mai jos sunt specific pentru acest colectiv.

General Electric ia in consideratie ca dezvoltarea competentelor profesionale se realizeaza in timp prin activitate in echipa.

Scop AE:

  • Realizarea activitatilor de modelare matematica a fenomenelor fizice din sistemele electroenergetice si dezvoltare software (programare, implementare, lansare de functionalitati si/sau seturi de functionalitati) pe multiple proiecte în paralel, lucrând, totodată, cu echipe de inginerie de proiect din România și din afară, ce au ca scop lansarea cu succes a soluțiilor globale aduse de echipele regionale de proiect.
  • Realizarea analizei, în vederea definirii specificațiilor pentru construirea efectivă a sistemelor informatice, susceptibile să răspundă cerințelor utilizatorilor

Cerinte specific AE:

  • Cunostinte de modelare a fenomenelor si proceselor electroenergetice (regim permanant in retele buclate si radiale, calculul curentilor de scurtcircuit in retele buclate si radiale, estimator de stare, analiza contingentelor, optimizarea regimurilor de functionare a sistemelor electroenergetice, reglajul tensiunii, regaljul frecventei, managementul rezervei de putere, repartitia optima a sarcinii intre grupurile electroenergetice, prognoza sarcinii, echivalenti de retea, analiza stabilitatii, regimuri tranzitorii, modelarea functionarii echipamentelor, automatizarilor si sistemelor de protectii din centrale electrice si retele electrice, modele pentru piata de energie)
  • Bună înțelegere a fenomenelor întâlnite în sistemele energetice și modelarea matematica a acestora.
  • Cunoștințe de sisteme în timp real
  • Cunostinte SCADA și protocoale analoage
  • Abilități de programator în C/C++ sau similare
  • Familiaritate sau experiență în dezvoltare pe Windows OS sau UNIX OS
  • Experiență în testare software
  • Cunostinte creare funcționalități pentru servicii web și interogarea datelor
  • Cunoștințe și experiență în domeniul infrastructurii și livrării aplicate, incluzând rețeaua informatică (rutare, firewall etc.), DNS, VMWare, Cloud computing, baze de date, servere web și aplicații, instrumente de administrare
  • Cunoasterea limbii engleze (scris si vorbit) - nivel avansat
  • Disponibilitate pentru calatorii: 50% din timp

Responsabilitati principale:

  • Definirea specificațiilor, producerea și lansarea sistemelor de software în conformitate cu cerințele utilizatorilor/clienților necesită un nivel ridicat de abilități analitice și de proiectare.
  • Analiza si dezvoltarea modelelor matematice pentru functionarea, controlul si automatizarea sistemelor electroenergetice.
  • Parametrizare, optimizare, testare a aplicatiilor informatice pentru automatizarea, reglajul si controlul sistemelor electronergetice.
  • Elaborarea algoritmilor de calcul numeric si implementarea acestora in produse software destinate controlului sistemelor electroenergetice
  • Scriere de cod care să întrunească standardele, cerințele și funcționalitățile dorite folosind tehnologia destinată proiectului
  • Înțelegerea parametrilor de performanță și analizarea performanței unei aplicații
  • Cunoașterea structurilor de date importante, algoritmilor, precum și implementarea lor folosind limbajele de programare preferate
  • Elaboreaza si preda cursuri pentru sistemele informatice specifice.
  • Realizeaza activitatile de punere in functiune si testele de receptie pentru sistemele informatice specifice.

Studii / Specialitatea:

Diplomă de licență sau master în Inginerie Electroenergetica sau Informatica in domeniul energetic

Contact: dragos.petricica@ge.com