Proiectarea unui metanizator de dioxid de carbon pentru dezvoltarea sustenabilă a sistemelor energetice cu amprenta redusa de carbon - CO2toCH4

Proiectul urmărește proiectarea unui metanizator pentru dezvoltarea sustenabilă a sistemelor energetice cu amprentă redusă de carbon. Modelul experimental va fi testat și validat prin proceduri specifice. Vor fi investigate perspective inovative de integrare a sa spre depoluarea centralelor clasice. Prin urmare, propunerea se încadrează în obiectivele domeniului Eco-nano-tehnologii și materiale avansate, subdomeniul Tehnologii de depoluare. Realizarea tranziției sectorului energetic către un segment de producție cu emisii reduse de CO2 este o problemă extrem de complexă. Dat fiind contextul ecologic tot mai restrictiv și incertitudinea crescută ce caracterizează producția de energie, propunerea abordează proiectarea și validarea unei instalații de metanizare ce poate fi cuplată cu un grup diesel, într-un context cuprinzător și inovativ în sistemele energetice hibride. În plus, proiectul propune o abordare inovativă în domeniul tehnologiilor de decarbonizare, atât la nivel național cât și internațional, fiind deci necesare investigații și demonstrații suplimentare. Scopul proiectului se încadrează într-o direcție de dezvoltare sustenabilă pluri-perspectivă, rezultatele sale contribuind la îmbunătățirea cadrului energetic curent.

financing program
Programul de finanțare: PNCDI III / Grant no. 322PED/2020
budget
Buget: 600.000 lei
duration
Durată: 2020 - 2022
coordinator
Coordonator: National Institute of Research and Development for Electrochemistry and Condensed Matter - INCEMC Timișoara
partners
Parteneri: Universitatea POLITEHNICA din București – Facultatea de Energetică
contact
Persoană de contact: Prof.dr.ing. Gheorghe LĂZĂROIU